Un muncitor a fost filmat în timp ce urinează într-un container dintr-o fabrică de bere din China. Sortimentul se vinde și în România

Un muncitor a fost filmat în timp ce urinează într-un container dintr-o fabrică de bere din China. Sortimentul se vinde și în România

Autoritățile chineze au declanșat o investigație, după ce în mediul online s-a viralizat un videoclip în care un muncitor de la Tsingtao urinează într-un container în care erau ingrediente pentru populara bere care se vinde în toată lumea, inclusiv în România.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Filmarea a fost vizualizată de zeci de milioane de ori, iar conducerea companiei a sesizat poliția și a transmis că lotul respectiv de ingrediente a fost retras din producție, potrivit BBC.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Tsingtao este unul dintre cei mai mari producători de bere din China și un exportator important.

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

În clipul postat online joia trecută, un muncitor îmbrăcat în uniformă și cu cască pe cap se cațără pe peretele containerului, sare în el, după care începe să urineze în interiorul acestuia. Potrivit presei locale, clipul a fost însoțit de un tag cu locația „Fabrica de bere Tsingtao nr. 3”.

Publicația „National Business Daily”, care a citat o sursă internă, a transmis că atât persoana care a filmat, cât și bărbatul care apare clip nu sunt angajați direcți ai companiei.

Vineri, biroul de supraveghere și administrare a pieței din orașul Pingdu, acolo unde se află fabrica, a precizat că a înființat imediat o echipă specială care a demarat o investigație la fața locului, ocazie cu care a fost sigilat întregul lot de ingrediente care a apărut în clip.

Compania Tsingtao a precizat tot vineri că „acordă o mare importanță” incidentului și că a sesizat poliția, care a început o anchetă.

Utilizatorii de rețele sociale din China au fost șocați de acest clip, având în vedere că brandul de bere este popular în țară, dar și în străinătate.

„Un pipi care va costa o mulțime de bani, acest muncitor a produs pagube reale aici”, spune cineva într-un comentariu de pe rețeaua socială Weibo.

În mediul online, mulți comentatori sunt ferm convinși că acest incident nu este unul singular.

Acțiunile Tsingtao Brewery au scăzut brusc luni dimineață, când s-a deschis Bursa de Valori din Shanghai.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191