Ecaterina Szabo, una dintre cele mai mari campioane de gimnastică ale României, cu nu mai puțin de 4 medalii de aur câștigate la Jocurile Olimpice din 1984, este complet ignorată de statul român, la Paris.
Ecaterina Szabo, ignorată la Paris de către șefii sportului românesc, este una dintre cele mai mari campioane ale gimnasticii din România, câștigătoare a numai puțin de 4 medalii de aur și a uneia de argint, la Jocurile Olimpice din 1984, de la Los Angeles.
Marea campioană, acum în vârstă de 56 de ani, nu a primit nicio invitație, bilet sau acreditare de la oficialii români, deși locuiește lângă Paris și nu ar fi însemnat mare lucru din punct de vedere financiar.
Ecaterina Szabo a povestit pentru radioul public că a văzut finalele la gimnastică ale româncelor cu mare eforturi, cu bilete primite cadou de la prieteni sau de la copiii ei.
”Locuiesc la Clermont-Ferrand, la 3 ore și 20 de Paris. Am încercat și încerc pe propriiile mele puteri să particip la Jocuri. V-o spun foarte deschis, am avut promisiuni și de acasă și din Franța și m-am trezit fără niciun bilet, fără nicio acreditare, fără nimic. Deci la gimnastică am fost fiindcă o prietenă mi-a făcut o invitație și vreau să vă spun că mă duc la finala pe aparate datorită copiilor mei care mi-au făcut cadou, pentru cei 40 de ani ai mei de la Olimpiadă două bilete pentru gimnastică. Este dureros!”, scriu cei de
Născută în 1968 în Covasna, Ecaterina Szabo este o gimnastă de talie mondială și una dintre cele mai mari campioane ale României, cu 20 de medalii câștigate la competițiile mondiale și olimpice. În 1992 se mută în Franța, iar din anul 2000 este inclusă în International Gymnastics Hall of Fame.