Uniți ca să rămână “în cărți”

Uniți ca să rămână “în cărți”

‘’Trebuie să fim uniţi până la capăt şi să avem în minte un singur obiectiv, acela de la fi la EURO anul viitor. Până acum suntem în cărţi, ca să spun aşa” , a declarat mijlocașul Răzvan Marin într-un interviu publicat pe contul oficial de YouTube al FRF. Marin susține în acel interviu că lotul trebuie să gândească la fel, să rămână uniți astfel încât să rămână “în cărțile” calificării. El își dorește ca România să se menţină pe locul 2 al clasamentului Grupei I din preliminariile EURO 2024 şi după partidele cu Belarus şi Andorra.

„Îmi doresc ca faptul că jucăm fără spectatori cu Belarus şi doar cu copii în tribune cu Andorra să nu aibă un impact asupra noastră. Dar noi am mai trecut prin asta şi nu ne-a picat foarte bine, îmi aduc aminte de meciul cu Islanda de pe Ghencea când am jucat fără spectatori. Avem un grup unit, am crescut majoritatea împreună, mulţi ne ştim de la U21, aşa că nu sunt probleme. Eu sunt în continuare optimist, principalul nostru atu este unitatea de grup, iar asta s-a văzut. Toţi am înţeles că fără unitate nu se poate realiza nimic”, a declarat fotbalistul pentru You Tube FRF.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Meciul Belarus – România va fi condus de la centru de norvegianul Espen Eskas. Arbitri asistenţi au fost desemnaţi Jan Engan şi Isaak Bashevkin, iar al patrulea oficial va fi Kristoffer Hagenes. Eskas a condus, pe 8 iulie 2023, finala Campionatului European U21. Naționala antrenată de Edward Iordănescu înfruntă Belarus în deplasare, la 12 octombrie (ora 21:45, Stadion Szusza Ferenc din Budapesta). Sursa foto:frf.ro

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191