
Un echipaj al Poliției Bușteni este la această oră la locuința primarului PNL din Bușteni, Mircea Corbu, după ce edilul a fost acuzat că fură apă din rețea (video la finalul articolului).
Potrivit unor surse apropiate anchetei, o persoană despre care se știe că este simpatizant al partidului AUR a depus o reclamație duminică la Poliție în care sesiza că primarul Mircea Corbu este racordat ilegal la rețeaua de apă, sustrăgând astfel apă potabilă fără a o plăti.
Un echipaj de Poliție s-a deplasat în cursul zilei de astăzi la primar acasă, la această oră (n.r. 19:30) încă fiind efectuate cercetări la domiciliul acestuia, după ce oamenii legii ar fi găsit o țeavă care face legătura între magistrala de apă a Hidro Prahova și instalația din curtea edilului.
La acest moment se fac cercetări pentru a se stabili dacă este vorba despre un furt de apă din rețea.
O sursă a ziarului Incomod a transmis imagini video cu țeava care face legătura între magistrala Hidro Prahova și locuința primarului din Bușteni. Imaginile au circulat în cursul zilei de astăzi pe social media. Vezi video AICI