Veste tristă pentru 1,8 milioane de români. Ce pensii vor avea cei născuţi după 1968

Veste tristă pentru 1,8 milioane de români. Ce pensii vor avea cei născuţi după 1968

Peste 1,8 milioane de români născuţi după anul 1968 vor fi puternic afectaţi la pensii. Un calcul simplu arată problemele cu care aceştia se vor confrunta.Problemele demografice ale României se vor acutiza în următorii 20-30 de ani, declinul sistemului de pensii urmând să înceapă în anul 2030, când o mare parte din „decreței” vor ieși la pensie.
În prezent, numărul angajaților cu carte de muncă este puțin mai mare decât cel al pensionarilor, ceea ce conferă o oarecare stabilitate.

Evz.ro: Cum au motivat judecatorii de la Tribunalul Bucuresti achitarea in dosarul inventat de Lucica Onea

Concret, numărul de salariaţi activi este la acest moment de 5,71 milioane persoane, potrivit datelor furnizate de către Inspecţia Muncii. Dintre aceştia, 4,5 milioane de angajaţi sunt din mediul privat, iar 1,2 milioane lucrează la stat.
În ce privește numărul de pensionari, în luna decembrie 2022 erau înregistrați, potrivit datelor CNPP, aproape 4,8 milioane de pensionari, pensia medie fiind de 1.739 lei.

Castrul roman de la Drajna de Sus, acceptat in Programul „Romania atractiva”. Care sunt beneficiile

În ciuda tuturor acestor cifre, statul suplimentează în fiecare an bugetul sistemului public de pensii, fiind nevoit să acorde și o serie de beneficii pensionarilor cu venituri foarte mici.

Cand o sa infunde puscaria „Zdreanță”? Fostul procuror „Portocala”, acuzat de santaj: Ofiterul DGA Ionut Radulescu sustine ca procurorul Mircea Negulescu i-a cerut bani unui afacerist ca sa nu-l „paradeasca”

Potrivit datelor ultimului recensământ, lucrurile nu vor sta mai bine nici în următoarele două-trei decenii.
Studii anterioare arată că balanța dintre numărul de angajați și cel de pensionari s-ar putea egaliza abia spre sfârșitul secolului.

Economiștii spun că, dacă se păstrează modul actual de calcul, pensiile vor fi mult mai mici peste 35 de ani, față de nivelul mediu actual.

Concret, salariul minim brut estimat pe anul 2023, în baza căruia a fost fundamentat bugetul de asigurări de stat, este de 6.789 lei, ceea ce înseamnă că lunar ar cotiza la sistemul public de pensii aproape 1.700 lei, adică 20.400 lei/an, respectiv 714.000 lei în toată perioada de 35 de ani până la ieșirea la pensie.

Aceasta îi va asigura, însă, o pensie mult mai mică, pentru că între anii 2050-2060 populaţia României va fi între 13 şi 16 milioane, ceea ce înseamnă că sistemul actual de pensii devine nesustenabil, în condițiile în care numărul de salariați va fi mult mai mic decât numărul de pensionari.

Decreţeii sunt copiii născuţi în perioada 1968-1990, când regimul comunist a interzis avorturile și a descurajat folosirea mijloacelor contraceptive.

Având în vedere că vârsta de pensionare care se va aplica decreţeilor este, potrivit legislaţiei actuale, de 63 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi, reiese că aproximativ 1,8 milioane de români vor ieşi la pensie, la limită de vârstă, în primii 5-6 ani de după anul 2030.

Foarte probabil, raportul salariaţi/pensionari se va schimba radical, având în vedere că numărul proaspeţilor pensionari de după 2030 reprezintă puţin mai mult de o treime din cel actual.

Concret, în prezent există aproximativ şase milioane de salariaţi, care plătesc contribuţii transferate în pensiile a 5,3 milioane de pensionari, rezultând un raport salariaţi/pensionari de 10/9.

Indiferent care va fi rata mortalităţii şi rata natalităţii în următorii 12 ani, cei aproximativ 1,8 milioane de români care vor ieşi la pensie după 2030 vor schimba radical acest raport.

Ce ajutoare suplimentare mai primesc pensionarii în ianuarie 2023
Ajutoarele pe care le primesc pensionarii români, de la 1 ianuarie 2023, pe categorii:

1. Pentru cei care au pensii până în 1500 de lei, este 1000 de lei ajutorul, dar se împarte în două tranșe, una în ianuarie şi una în octombrie

2. Pentru cei cu pensia între 1.500 – 2.500 de lei, ajutorul este de 800 de lei, adică 400 de lei în ianuarie şi 400 de lei în octombrie.

3. Pentru cei cu pensia între 2.500 şi 3000 de lei, ajutorul va fi de 600 de lei, bani împărțiți în ianuarie și octombrie, câte 300 de lei.

Vechimea în muncă este unul dintre cei mai importanți factori atunci când vorbim de pensia noastră. Vestea bună este că de acum o puteti verifica şi online.

Aşadar, pentru a afla ce vechime aveți, trebuie înainte de toate să aveți un cont online pe site-ul Casei Naționale de Pensii.

Pentru a vi-l crea, trebuie să completați un formular cu datele personale: nume, prenume, CNP, adresa de e-mail, de domiciliu, actul de identitate.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191