Astăzi, primarul Andrei Volosevici, a oferit ploieştenilor informații de ultim moment, in cadrul unei conferinte de presa, anunțând că problema celor 80 de milioane de lei, subiectul intens discutat și controversat, a fost rezolvată în mod legal și transparent.
Prin semnarea contractului Termo cu Exim Bank și a contractului de garanție, orașul se poate bucura de o soluție stabilă pentru furnizarea celei mai accesibile giga-calorii din România, la prețul de 222 de lei.
Primarul a tinut sa sublineze faptul ca acest proces, al girarii imprumutului de catre Primaria Ploiesti, nu a fost usor, si ca a contat decisiv sprijinul direct al prefectului Virgiliu Nanu si al premierului Marcel Ciolacu in aceasta speta:
„Acest pas a fost posibil, fără putere de trăgadã și prin implicarea Guvernului României, prin reprezentantul Guvernului în teritoriu, Virgil, că tot le place unora să spună că este prietenul meu, este, și cred că este mult mai prieten cu ploieştenii decât multi parlamentari, senatori, Pinocchio, sau altii, și, doi, prin implicarea Premierului României.”, a transmis Volosevici.
La rândul său, prefectul judetului Prahova, Virgiliu Nanu, a oferit informatii despre cum a decurs procesul administrativ, explicand in premiera faptul ca a fost nevoie de o schimbare legislativa pentru ca Primaria Ploiesti sa poata gira imprumutul incheiat de Termo Ploiesti cu Exim Bank:
„Eu pot să încep așa. Am reușit. Vreau să vă spun că am început de aproximativ cinci luni. Nu am ieșit în fata dumneavoastră să spun toate demersurile pe care le-am făcut și care trebuiau făcute astfel încât să ajungem în această zi. Vreau pe această cale să-i mulțumesc lui Andrei și lui Bogdan (directorul Termo Ploiesti, n.r) pentru efortul susținut ca să ajungem în această zi la acest succes, că, din punctul meu de vedere, e un succes. Vreau să vă spun că am plecat cu acest credință. Nu a fost ușor. Și de ce spun asta? Pentru că societatea Termo Ploiesti este o societate tânără, care nu are o vechime mare, este sub un an de zile, și nu putea obține acest credit. Ca să obțină acest credit, trebuia ca cineva să o gireze. Cine ar cineva decât Primăria. Lucru pe care l-am reușit printr-o modificare legislativă și, după cum știți, este vorba de ordonanța 41 din 31 august 2023, o ordonanță care a permis primăriei municipiului Ploiești să gireze acest împrumunt. A fost o luptă, dar am reușit.”, a declarat prefectul Virgiliu Nanu.