
Meteorologii ANM au emis vineri, 6 octombrie 2023, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 9 octombrie – 6 noiembrie 2023.
„Vom începe săptămâna viitoare cu o circulație predominant nordică și temperaturi modeste pentru acest interval, iar la munte cel mai probabil vom vedea și primii fulgi de zăpadă din acest sezon. Dar episodul cu vreme mai rece va fi de scurtă durată, astfel că de miercuri temperaturile vor fi în creștere accentuată în majoritatea zonelor din țară. Până spre finalul săptămânii viitoare valorile termice se vor situa peste normalul perioadei, urmând ca în sud, sud-est și vest temperaturile maxime să treacă la amiază de 25 grade celsius. Precipitațiile vor fi slabe cantitativ, iar vântul va fi mai activ pe crestele montane şi pe alocuri în Moldova, Dobrogea şi Muntenia”, a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.
Vremea 9 – 16 octombrie 2023
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.
Prognoza meteo 16 – 23 octombrie 2023
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice. Cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Vremea 23 – 30 octombrie 2023
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
Prognoza meteo 30 octombrie – 6 noiembrie 2023
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor excedentară în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.