Vremea de mâine, 31 iulie. Temperaturile încep să scadă în aproape toată ţara. Vor fi averse însoţite de descărcări electrice

Vremea de mâine, 31 iulie. Temperaturile încep să scadă în aproape toată ţara. Vor fi averse însoţite de descărcări electrice

La noapte, vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã ce se va manifesta prin înnorãri, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului (rafale în general de km/h) în zonele montane, local în sudul, nord-estul şi centrul ţãrii şi pe arii restrânse în rest. Ploile vor avea şi caracter torenţial, în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitãţile de apã vor depãşi local şi izolat l/mp şi pe alocuri vor fi vijelii şi cãderi de grindinã. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 13 şi 21 de grade.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Vremea de mâine, 31 iulie, în ţară

Vremea se va rãci în majoritatea zonelor. Gradul de instabilitate atmosfericã va fi accentuat, astfel cã în jumãtatea de est a teritoriului vor fi perioade cu înnorãri, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului (rafale în general de km/h), iar pe alocuri vijelii şi cãderi de grindinã. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantitãţi de apã de l/mp şi izolat l/mp. În restul ţãrii, cerul va fi parţial noros şi pe areale mai restrânse vor fi averse, mai intense în zonele montane, iar vântul va avea uşoare intensificãri în sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 29 de grade, uşor mai ridicate pânã spre de grade în Banat şi Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 grade în depresiuni şi 20 de grade pe litoral. Spre dimineaţã, izolat se va forma ceaţã, cu precãdere în zonele depresionare. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Vremea de mâine, 31 iulie, în Capitală

Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri spre sfârşitul nopţii, când va creşte probabilitatea pentru averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperatura minimã va fi de de grade.

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

Vremea se va rãci faţã de intervalul precedent. Cerul va avea înnorãri, mai ales pe parcursul zilei, când vor fi perioade cu averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperatura maximã se situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimã va fi de grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

Vremea de mâine, 31 iulie, pe litoral 

Vremea va fi în general frumoasã ziua. Cerul va prezenta înnorãri temporare cu precãdere spre searã şi noaptea când trecãtor vor fi averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 28 de grade, iar cele minime vor fi de de grade. Temperatura apei mãrii va avea valori cuprinse între 18 şi 21 de grade.

Vremea de mâine, 31 iulie, la munte 

Valorile termice vor fi în scãdere faţã de intervalul precedent, vremea devenind rãcoroasã, dar şi în general instabilã. Mai ales pe parcursul zilei vor fi înnorãri, averse, însoţite pe alocuri de descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi se vor înregistra cantitãţi de apã mai importante şi izolat vor fi cãderi de grindinã. Fenomenele vor fi mai frecvente şi mai intense în zona Carpaţilor Orientali şi în estul celor Meridionali. Spre sfârşitul nopţii se va forma ceaţã pe vãi şi în depresiuni.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191