„Zilele Bucureștiului” sărbătorite cu dans și teatru pe Calea Victoriei! Iată programul pentru acest weekend

„Zilele Bucureștiului” sărbătorite cu dans și teatru pe Calea Victoriei! Iată programul pentru acest weekend

Locuitorii Capitalei, și nu numai, au șansa să se bucure în acest weekend de o mulțime de spectacole de teatru, dans și artă, cu ocazia evenimentului „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană”. Prin urmare, Calea Victoriei va redeveni pietonală, iar acolo ne așteaptă activități artistice de neratat de Zilele Bucureștiului!

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Spectacole de dans și teatru de Zilele Bucureștiului

Acest eveniment face parte dintr-o serie de manifestări menite să celebreze Zilele Bucureștiului, în contextul sărbătoririi a 564 de ani de la prima atestare documentară a orașului.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Manifestarea va avea loc pe Calea Victoriei, între Piața Victoriei și Splaiul Independenței, în intervalul orar 10:00 – 22:00. Programul artistic va începe sâmbătă, la ora 11:00, în zona statuii lui Iuliu Maniu, cu ateliere de teatru destinate copiilor. Artiștii de la Teatrul „Ion Creangă” le vor oferi celor mici activități creative în cadrul spectacolului „Turtița fermecată”, inspirat de povestea populară „Turtița năzdrăvană”.

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

În apropierea Muzeului Național de Istorie a României, vor avea loc momente artistice speciale. Începând cu ora 11:00, cursanții de la școala Mirvani Dance Academy vor susține un spectacol de dans indian și vor invita trecătorii să participe.

Programul oferit de Meera Diverse Services face parte din proiectele selectate în cadrul apelului deschis pentru completarea programului „Străzi Deschise – București, Promenadă urbană”, conform sursei citate.

În fața Muzeului Național de Istorie a României, de la ora 17:00 până la ora 20:00, este programată a doua ediție specială a evenimentului „Noaptea Dansului”, organizată de Creator Media Team. Această manifestare va include performanțe ale peste 200 de dansatori de la 15 școli, flashmob-uri, comunitate de dans și interacțiuni cu publicul.

De asemenea, de la ora 17:00, în zona Muzeului Național de Artă al României, vor avea loc spectacole ale Teatrului de Animație Ţăndărică, în care marionetele actorilor vor crea momente amuzante inspirate de eroi clasici din povești și personaje reale. La ora 18:00, în fața Parcului „Nicolae Iorga”, va avea loc reprezentația teatrală „D-ale carnavalului”, organizată în cadrul proiectului „Ochii minții”. Actorii Mihaela Mihăescu, Gabriela Porumbacu, Cristi Toma, Mihai Răzuş, Mihai Baranga, Dragoş Muşat, Mihai Căpățână și Ionel Niţulescu vor recrea atmosfera citadină din secolul al XIX-lea din piesa de teatru a lui Ion Luca Caragiale.

Chiar și Circul Metropolitan București va participa la atmosfera de sărbătoare. De la ora 18:30, în zona Monumentului Revoluției, va avea loc o atmosferă festivă cu Parada Personajelor. Studioul mobil al postului de radio București FM va oferi muzică bună și informații utile.

În plus, o serie de expoziții cu colaje, artă decorativă, pictură, grafică, design vestimentar, simboluri și imagini transpuse în linogravură, fotografii, organizate de Școala de Artă București, vor putea fi vizionate de trecători sâmbătă și duminică, între orele 10:30 și 21:30, la sediul din Sectorul 4 al Capitalei, pe Strada Cuza Vodă nr. 100.

Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului București a pregătit, de asemenea, expoziții pentru vizitatori, între orele 10:00 și 17:30. Aceste expoziții includ „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”, „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” și „Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani”.

Cum se va circula

Este important de menționat că, pe durata restricțiilor instituite, va fi permisă traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, strada Ion Câmpineanu și bulevardul Regina Elisabeta, fără a afecta traficul Societății de Transport București. Riveranilor li se va permite accesul către domiciliu și către unitățile economice din zonă în conformitate cu indicatoarele temporare montate pe durata restricțiilor.

Traficul rutier pe Calea Victoriei va fi reluat sâmbătă, începând cu ora 23:00. Cu scopul de a asigura siguranța participanților la eveniment, pistele de biciclete de pe arterele închise circulației vor fi temporar închise.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191