
Atmosferă de sărbătoare și emoție astăzi, 27 martie 2026, în Parcul Memorial „Constantin Stere”, unde a fost marcată împlinirea a 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România, printr-o amplă manifestare cu participare națională și internațională.
La eveniment au fost prezenți reprezentanții SMV Ploiești, ai Fundației „Constantin Stere”, dar și vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Mario Daniel Soare, alături de oficialități locale, primari din Republica Moldova și Italia, cadre didactice și elevi din Bucov și Cocorăștii Colț.
Primarii ard de nerăbdare! Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul pe 2026
Inaugurarea Amfiteatrului Unirii
Un moment central al zilei a fost inaugurarea Amfiteatrului Unirii, un nou spațiu educațional realizat prin efortul comun al Fundația Constantin Stere, Societatea Cultural-Istorică „Mihai Viteazul” Ploiești și Asociației Bolgiu 1934.
Acest amfiteatru devine un loc dedicat educației istorice în aer liber, gândit special pentru elevi și comunitate.
Prima „Lecție a Unirii – 1918”
În noul spațiu a avut loc prima ediție a proiectului educațional „Lecția Unirii – 1918”, la care au participat elevii Gimnaziului „Constantin Stere” din Bucov și ai școlii din Cocorăștii Colț.
Evenimentul a continuat cu intonarea Imnului de Stat al României de către Fanfara Prahova, urmată de alocuțiunile oficialilor, depuneri de flori și tradiționala Horă a Unirii, moment simbolic al solidarității naționale.
Dimensiune internațională
Prezența delegațiilor din Republica Moldova și Italia a conferit manifestării o dimensiune internațională, subliniind legăturile culturale și istorice dintre comunitățile românești și partenerii europeni.




De la „Trompetă” și „Sinecurist”, la Director de încredere: Ce spunea Polițeanu despre Cristian Ganea, în campanie și cum a ajuns să-i dea pe mână conducerea Hale și Piețe SA
Polițeanu îi răspunde lui Bogdan Toader și îi asigură pe ploieșteni că „Republica de sub Castani” se va întâmplă și anul acesta!






