
*Percheziții la domiciliile unui bărbat bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat*
La data de 22 martie a.c., polițistii din cadrul Poliției municipiului Ploiești, Secția nr.1 de Poliție au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, una în municipiul Ploiești și două în comuna Râfov, la domiciliile unui bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Râfov, bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.
Din cercetări, s-a stabilit faptul că la data de 16 martie a.c., persoana bănuită ar fi spart geamul portierei unei mașini care se afla parcată pe o stradă din municipiu, sustrăgând o borsetă ce conținea suma de 2.500 de lei.
În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate mai multe mijloace materiale de probă.
Astfel, în baza probatoriului administrat, față de bărbatul în vârstă de 33 de ani, din comuna Râfov a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior, față de acesta fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Matei Basarab Ploiești.
Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii întregii activități infracționale.




Controale în brutării, spitale, farmacii și ansambluri rezidențiale din Prahova. Prefectul Cătălina Bozianu a dispus verificări până în aprilie 2027
Scandal în Consiliul Local Ploiești! Polițeanu cere 410.000 de lei pentru artificii, drone și spectacole. PSD acuză o nouă atribuire cu dedicație pentru Târgul de Crăciun
Subprefectul Robert Lungu, acțiune antidrog în școlile din Prahova: „Nu e suficient să le spunem copiilor să se ferească. Trebuie să le explicăm de ce!”




