
Astăzi, 15 martie 2025, Grădina Botanică Bucov din județul Prahova a fost gazda unei acțiuni impresionante de plantare, organizată de Asociația Act for Tomorrow, în parteneriat cu Consiliul Județean Prahova și OMV Petrom, în cadrul programului „România Plantează pentru Mâine”.
La eveniment au fost prezenți peste 750 de voluntari din Prahova și împrejurimi, inclusiv membri ai TSD Prahova, care s-au alăturat inițiativei pentru un mediu mai curat și mai sănătos. Voluntarii au contribuit la plantarea a 15.000 de puieți pe o suprafață de 7.500 de metri pătrați, speciile plantate incluzând stejar, frasin, ulm, arțar și salcâm, pentru a asigura un ecosistem echilibrat și durabil.
Participanții au beneficiat de toate materialele și echipamentele necesare, iar organizatorii le-au oferit masă caldă, cafea, ceai și gustări. De asemenea, pentru voluntarii din București au fost puse la dispoziție autocare gratuite.
Această inițiativă face parte dintr-un efort mai amplu de reîmpădurire și creștere a biodiversității, continuând succesul din anii anteriori. În 2024, peste 440 de voluntari au plantat 12.300 de puieți pe o suprafață de 6.000 de metri pătrați în Ploiești.
„Mulțumim tuturor voluntarilor și partenerilor pentru implicare! Împreună, construim un viitor mai verde!”, au transmis organizatorii.





Scandal în Consiliul Local Ploiești! Polițeanu cere 410.000 de lei pentru artificii, drone și spectacole. PSD acuză o nouă atribuire cu dedicație pentru Târgul de Crăciun
Subprefectul Robert Lungu, acțiune antidrog în școlile din Prahova: „Nu e suficient să le spunem copiilor să se ferească. Trebuie să le explicăm de ce!”
Parbrizarii au împânzit din nou intersecțiile din Ploiești! Se doarme la Poliția Locală și în Primărie?




