
Dacă românii aplică pentru programul “prima casă”, în schimb, turcul Mehmet Topal a bifat programul ‘’a doua casă” la Ploiești. Pentru Topal clubul Petrolul este a doua casă de aceea s-a hotărât să se întoarcă. Antrenorul turc a fost prezent, azi, în fața jurnaliștilor alături de el fiind translatorul, dar și soția care a luat loc pe scaun și, la un moment dat, i-a făcut poze. Firesc, a venit și conducerea clubului, reprezentată de președintele Claudiu Tudor și de vicepreședintele Cristian Fogarassy. Topal a semnat un contract pe doar două luni de zile cu opțiune de prelungire.
Mehmet Topal:,,Revenirea este emoțională și pentru mine. Sunt foarte fericit că sunt aici. Am început un sezon greu, am avut și momente dificile. O să fie o revenire emoțională. Aici am avut și momente bune, dar și probleme, dar relația mea de prietenie cu Cristian și conducerea clubului a rezistat. Am avut multe oferte înainte să revin aici. I-am spus domnului Cristian asta, dar clubul se află într-o situație dificilă. Aici este casa mea, iar când mi-a cerut ajutorul nu puteam să-l refuz. Când îți cere familia ajutorul, îl oferi. Iar aici suntem ca o mare familie”.

Topal a mai spus ca fotbaliștii sunt obligați să creadă în locul 7:’’Am vorbit și cu jucătorii. Trebuie să ne concentrăm pe un singur lucru, să lucrăm corect, să ajungem la un nivel bun de performanță. Sunt supărat că spun asta, pentru că am dorit ca echipa să fie în play-off, dar acum vrem să ne consolidăm pe poziția a șaptea. Suntem obligați să încercăm să terminăm pe locul 7. Jucătorii au potențialul ăsta și vom reuși împreună”, a mai declarant Topal.
Cu ocazia conferinței, președintele Tudor a anunțat că Consiliul Local Ploiești și Consiliul Județean Prahova vor deveni membri fondatori ai clubului. Ultimele discuții avute aseară și în această dimineață cu Consiliul Local al Ploieștiului ne dau multe speranțe. Sunt convins că în zilele următoare zilele se vor îmbunătăți. Suntem deschiși ca Consiliul Local, Consiliul Județean și Primăria să intre ca membri fondatori în această Asociație. Ei sunt de acord. Din acest moment vom face toate actele și demersurile pentru a îndeplini această formalitate. Așteptam de mult acest lucru, ca ei să facă parte din acest club. Acest club are nevoie de autorități. Încă nu avem un termen. Am inițiat o cerere către dânșii astăzi dimineață. Se va lucra, vom vedea care vor fi pașii pentru următoarea săptămână. Dar toată lumea este deschisă să se întâmple acest lucru”, a declarant Tudor.
Cristian Fogarassy:„Nu a fost ușor, pentru că avea și alte oferte. Cumva am apelat la latura emoțională. Așa făcuserăm și prima dată. Noi nu avem condiții ieșite din comun, suntem la un nivel mediu și ca infrastructură și ca buget, dar el a venit pentru că a simțit că poate face ceva. Acum, la revenire, am apelat tot la latura emoțională. Am pus și relația personală la mijloc și am reușit să-l convingem, împreună cu Claudiu și cu toată conducerea clubului”.




Trei școli din Ploiești primesc imprimante 3D profesionale prin proiectul ECOLAB 3D – Laboratorul Reciclării
Ionuț Stroe, deputatul PNL fotografiat la manichiură, se încurcă în minciuni. Își schimbă declarațiile de la o zi la alta și se contrazice singur
Prefectura Prahova pregătește planul de măsuri pentru iarna 2026-2027. Noul prefect, Cătălina Bozianu, a discutat cu reprezentanții ISU




