
Sistemul de iluminat public din comuna Râfov va fi modernizat și extins în cadrul unui proiect care a obținut finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu.
Lucrările în cadrul proiectului „Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public în comuna Râfov, județul Prahova” sunt în derulare, în aceste zile. Acestea includ înlocuirea vechilor lămpi de iluminat stradal cu 301 lămpi LED moderne, economice și ecologice, extinderea sistemului de iluminat cu 22 de stâlpi, dar și montare sistem de monitorizare a aparatelor de iluminat prin telegestiune.
„Tendința europeană de a păstra calitatea mediului și de a conserva resursele naturale este un model pentru administrația locală a comunei, care prin proiectele implementate contribuie la protejarea mediului.
Investiția a primit finanțare prin Administrația Fondului de Mediu și are o valoare de 1.179.098,55 lei”, a anunțat Primăria Râfov.




Controale în brutării, spitale, farmacii și ansambluri rezidențiale din Prahova. Prefectul Cătălina Bozianu a dispus verificări până în aprilie 2027
Scandal în Consiliul Local Ploiești! Polițeanu cere 410.000 de lei pentru artificii, drone și spectacole. PSD acuză o nouă atribuire cu dedicație pentru Târgul de Crăciun
Subprefectul Robert Lungu, acțiune antidrog în școlile din Prahova: „Nu e suficient să le spunem copiilor să se ferească. Trebuie să le explicăm de ce!”




