
Mai multe străzi importante din Ploiești vor fi ilumitate cu becuri LED. Costurile vor scădea semnificativ, odată cu implementarea acestui program.
Lucrările încep în luna mai, iar finalizarea acestora este preconizată pentru luna august. Costul investiției va fi amortizat în patru ani.
„Între lunile mai și august 2025, trecem la iluminatul stradal cu LED pe Bulevardul București, Podul de la Gara de Sud, Bulevardul Independenței, Piața Victoriei, Bulverdul Republicii, strada Andrei Mureșanu, strada Mihai Bravu, strada Elena Doamna, strada Văleni, strada Carpați, strada Torcători, strada Eroilor, strada Podul Înalt, strada Găgeni și strada Ștrandului.
Costurile vor scădea semnificativ atât în ceea ce privește curentul cât și mentenanța, dincolo de îmbunătățirea iluminatului stradal. Costurile vor fi amortizate, conform calculelor RASP, în 4 ani”, a anunțat primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu.
Patru străzi din Ploiești au fost deja dotate cu becuri LED: Gheorghe Grigore Cantacuzino, Malu Roșu, Mărășești și Gheorghe Doja.




Controale în brutării, spitale, farmacii și ansambluri rezidențiale din Prahova. Prefectul Cătălina Bozianu a dispus verificări până în aprilie 2027
Scandal în Consiliul Local Ploiești! Polițeanu cere 410.000 de lei pentru artificii, drone și spectacole. PSD acuză o nouă atribuire cu dedicație pentru Târgul de Crăciun
Subprefectul Robert Lungu, acțiune antidrog în școlile din Prahova: „Nu e suficient să le spunem copiilor să se ferească. Trebuie să le explicăm de ce!”




