
Petrolul Ploiești rămâne fără licență europeană și sezonul viitor. Asta după ce doar șapte formații din Superliga României au aplicat pentru a participa în cupele europene sezonul 2025-2026, anunță Digisport. Cinci echipe provin din play-off — FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Universitatea Cluj și Rapid — iar două evoluează în play-out: Farul și Sepsi. Cum Petrolul nu a aplicat pentru prezența în Europa rămâne să lupte pentru locul 7, cel care aduce beneficii financiare.

Oplus_16908288
Trupa antrenată de Mehmet Topal a fost la doar trei minute de a ocupa primul loc în play-out. În prelungirile meciului, fostul jucător petrolist, Ianis Stoica, a prins șutul vieții, așa cum se mai spune, egalând situația pe tabelă. Petrolul a deschis scorul prin Gicu Grozav și a mai avut două situații foarte bune de a marca. Tot Grozav a trimis la o palmă de bară, iar Vali Gheorghe a tras în portar deși la experiența lui ar fi trebuit să trimită mingea în plasă.
Grozav și-a onorat cele 200 de prezențe în prima ligă cu un gol. Căpitanul Petrolului a ajuns la 7 goluri, reușita de la Sibiu fiind dedicată micuțului Cezar, băiatul său, care tocmai a împlinit un an de viață! După jocul de la Sibiu pentru galben-albaștri urmează, peste o săptămână, înfruntarea, de pe teren propriu, cu Gloria Buzău. Meciul va avea loc luni, 21 aprilie, de la ora 18.00, în cadrul etapei cu numărul 5 din faza play-out a Superligii.

De astăzi, biletele pentru această înfruntare sunt disponibile on-line, pe www.iabilet.ro (aici), iar în format fizic vor putea fi procurate de la casa stadionului „Ilie Oană”, ce va fi deschisă sâmbătă, 19 aprilie, în intervalul orar 10.00 – 18.00, și luni, 21 aprilie, începând cu ora 10.00 și până la pauza confruntării. Prețurile biletelor vor fi următoarele:
– Peluze: 15 lei;
– Tribuna 2: 35 lei;
– Tribuna 1: 45 lei;
– Tribuna 0: 60 lei.




Fosta arhitectă a Ploieștiului, Roxana Pandele, își varsă frustrarea pe micii întreprinzători înainte să plece acasă! După ce a băut o cafea, patronii localului s-au trezit cu amendă
Mircea Roșca confirmă dezvăluirea PHonline.ro! Ilie Bolojan a venit la Ploiești, exact cum am anunțat în exclusivitate
Virgil Nanu, alături de copii la startul înscrierilor pentru cursurile gratuite de sport organizate de CS alPHa Prahova




