Recomandări video

Loading videos...

Animalul rar ce și-a făcut apariția în România. E cel mai rapid animal de pe Planetă, un prădător redutabil care a început să cuibărească tot mai des chiar și în zonele urbane

Animalul rar ce și-a făcut apariția în România. E cel mai rapid animal de pe Planetă, un prădător redutabil care a început să cuibărească tot mai des chiar și în zonele urbane

Este un animal superb, pe care mulți dintre noi nu l-am admirat până acum decât la televizor. Însă, s-ar putea să avem oportunitatea de a-l vedea îndeaproape, deoarece prezența lui a fost semnalată și în România, inclusiv în unele orașe! Această pasăre este cea mai rapidă din lume și u prădător excelent!

Ce documente vor trebui depuse, din 25 august, pentru obținerea unei autorizații de construire

De-a lungul României există nenumărate animale superbe, de la lupi și urși până la nenumărate reptile și insecte rare. Iar acum, pasionații de natură au oportunitatea să admire și o pasăre superbă, a cărei prezență a fost semnalată inclusiv în unele orașe din țară! Mai precis, este vorba despre șoimul călător, o pasăre de pradă din familia falconidelor.

Senatul și Camera Deputaților se reunesc în sesiuni extraordinare în perioada 24 – 26 august

Iar unul dintre cele mai fascinante detalii despre această pasăre este viteza uriașă la care poate ajunge! Potrivit specialiștilor, acest șoim superb poate ajunge chiar și la 380 km/h, fiind, astfel, cel mai rapid animal din lume! În ce privește mărimea acestui șoim, el are o lungime a corpului cuprinsă între 38 și 51 de centimetri.

Imagini spectaculoase! Virgil Nanu: Așa trebuie să arate un proiect făcut pentru oameni! Drumul lui Bachus, primul traseu public de ciclism din Prahova

Este o pasăre de talie medie

În general, femela poate fi chiar și cu 15 – 20% mai mare decât un mascul. Anvergura aripilor acestui șoim este de aproximativ 89 – 113 cm. El fiind o pasăre răpitoare de talie medie. În general, nu ar trebui să existe mari diferențe vizuale între masculi și femele, ambii având dorsalul de culoare gri-ardezie, în timp ce zona ventrală este cu dungi fine și negre.

Această specie de șoim este destul de comună. Practic, ea poate fi întâlnită pe toate continentele, în afară de Antarctica. În țara noastră, el poate fi văzut, de obicei, în regiunile înalte și muntoase, mai ales în Carpații Occidentali.

Șoimul călător poate fi văzut și în România

Iarna, acești șoimi pot fi văzuți și prin orașele din țară, deoarece sunt atrași de hrana abundentă din mediul urban. Mai ales porumbeii sunt o pradă tentantă, pentru această specie de șoim. De asemenea, în timpul sezonului rece, șoimii din regiunile nordice obișnuiesc să zboare spre zonele mai temperate din sudul țării.

Pe 22 martie 2025, un șoim călător a fost văzut în localitatea Văcărești din județul Harghita, potrivit Pe 23 februarie, un alt șoim a fost semnalat în Mamaia-Sat, județul Constanța.

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468