„Crimeea va rămâne sub control rus”, a declarat preşedintele american Donald Trump într-un interviu acordat revistei Time şi publicat vineri, cu ocazia primelor 100 de zile ale celui de-al doilea mandat al său.
„Crimeea va rămâne sub controlul Rusiei, Zelenski înţelege asta şi toată lumea înţelege că este sub controlul lor de mult timp”, declară Trump. „Încă o dată, acesta este războiul (fostului preşedinte democrat Barck) Obama. Este un război care nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată. Eu îl numesc războiul care nu ar fi trebuit să aibă loc”, a menționat Trump. „Crimeea este a ruşilor. Barack Hussein Obama este cel care le-a dat-o şi nu eu”, a insistat el, scrie
Un plan de pace american propus Kievului recunoaşte cuceririle Rusiei. Potrivit site-ului american Axios, acest plan prevede recunoaşterea „de jure” către Statele Unite a suveranităţii ruse în Crimeea anexată în 2014 şi recunoaşte „de facto” controlul Rusiei asupra regiunilor Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie, ocupate în prezent în întregime sau parţial de forţe ruse.
„Cred că declanşarea războiului a avut loc atunci când ei au început să vorbească despre aderarea la NATO”, a mai spus Trump în interviu. „Dacă nu ar fi vorbit despre acest lucru, ar fi fost mult mai puţine şanse ca el să izbucnească”, a declarat preşedintele Statelor Unite în acest interviu-fluviu realizat cu ocazia marcării a 100 de zile de la revenirea sa la Casa Albă.
„Nu cred că Ucraina va putea adera vreodată la NATO”, a mai spus el. „Cred că pacea (în Ucrana) este posibilă. Cu mine ca preşedinte, este posibilă, chiar foarte probabilă. Dacă altcineva este preşedinte, nicio şansă”, a mai declarat Trump.




Teorie lansată de Sebastian Ghiță: „Red alert! Partidele Pro Occident sunt obligate să ajungă la o soluție de guvernare”
După pelerinajul electoral făcut pentru noul premier maghiar, întrebarea momentului: A participat consilierul Tonciuc și la parada LGBT de la Budapesta?
Mai avem țară sau suntem colonie? Un nou „tun” dat de guvernul Bolojan. Ce contract a semnat ieri cu o companie germană
