
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Prahova, împreună cu reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova și cu cei ai Direcției Sanitare Publice Prahova anunță că au efectuat joi un control la sediul unui adăpost de câini fără stăpân din comuna Mănești.
“Cu ocazia verificărilor au fost identificate 30 de exemplare canine cazate în condiții insalubre, lipsite de igienă, fără hrană și fără apă.
Totodată, s-a mai constat faptul că spațiile de cazare ale caninelor nu erau în conformitate cu legislația în vigoare, iar câinii în cauză nu erau înregistrați, vaccinați sau microcipați.
Astfel, în cauză, având în vedere aspectele constate, a fost emis un ordin de protecție pentru 10 exemplare canine care se aflau într-o stare de sănătate precară, acestea fiind transportate la un alt adăpost pentru câini”, au precizat reprezentanții Poliției Prahova.




GAȘCA LUI BOLOJAN, PRESIUNE PE JUDECĂTORI – CSM denunță atacurile lansate de PNL împotriva judecătorilor de la Tribunalul Ilfov și Tribunalul București, care au dat soluții favorabile opozanților lui Ilie Bolojan: „Declarațiile sunt fără precedent… Contestarea publică a rolului și legitimității instanțelor de către o parte aflată într-un proces reprezintă un comportament incompatibil cu exigențele unui stat de drept, de natură să exercite presiuni asupra judecătorilor”
MINUNE ÎN PLOIEȘTI! A fost nevoie de O LUNĂ pentru ca administrația locală să trimită o echipă să repare semaforul de pe Rudului-Plăieșilor
Cătălina Bozianu (PMP Prahova) susține apelul lui Eugen Tomac către Ilie Bolojan: „Flexibilitate, nu compromisuri de principiu”





