
La data de 18 aprilie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au fost sesizați de către reprezentanții unei societăți comerciale despre faptul că pe raza comunei Șoimari ar fi fost sustrasă o țeavă care transporta produs petrolier.
Deplasați la fața locului, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind sectionată conducata de transport țiței aparținând unei societăți de profil, iar un segment de aproximativ 40 de metri a fost sustras, solul fiind infestat cu produse petroliere.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele bănuite de săvârșirea faptei ca fiind doi bărbați cu vârstele de 28, respectiv 30 de ani din comuna Șoimari.
În baza probatoriului administrat față de aceștia a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și poluarea prin evacuare, în atmosferă sau pe sol, a unor deșeuri ori substanțe periculoase.




Controale în brutării, spitale, farmacii și ansambluri rezidențiale din Prahova. Prefectul Cătălina Bozianu a dispus verificări până în aprilie 2027
Scandal în Consiliul Local Ploiești! Polițeanu cere 410.000 de lei pentru artificii, drone și spectacole. PSD acuză o nouă atribuire cu dedicație pentru Târgul de Crăciun
Subprefectul Robert Lungu, acțiune antidrog în școlile din Prahova: „Nu e suficient să le spunem copiilor să se ferească. Trebuie să le explicăm de ce!”




