
Unul dintre tinerii Petrolului, Alin Boțogan, a fost titular, pentru prima oară în carieră, în disputa cu FCSB, de pe teren propriu. Fotbalistul de 21 ani a declarat, cu ocazia unei conferințe de presă, că a fost ceva special pentru el având în vedere că a jucat acasă, într-o atmosferă deosebită și împotriva campioanei:,, Pentru mine a fost ceva special, primul meci ca titular în liga întâi, acasă, cu stadionul plin și având familia în tribune. A fost ceva foarte special, un meci cu presiune, contra unor jucători valoroși, dar din păcate nu am luat nici un punct. Asta e, suntem focusați acum pe meciul cu Metaloglobus unde îmi doresc să luăm toate punctele”, a declarat cel poreclit “Boțo”.

Mijlocașul a primit cartonaș galben în fiecare meci. Poate fi considerat un Alexa varianta 2025, cel căruia i se spunea „Chirurgul”. Alin spune că ăsta e spiritul lui, îi plac duelurile tari, să fie în contact cu adversarul. Antrenorul Liviu Ciobotariu nu-l condamnă pentru atitudinea sa:

,,Este un jucător agresiv în sens pozitiv. Își dorește foarte mult și din dorința asta a lui se duce, de multe ori, la limită. Pentru mine ca antrenor este îmbucurător că are atitudinea potrivită pentru ceea ce vreau eu, adică echipa mea să fie agresivă, să pună presiune pe adversar. Pe de altă parte, este și un handicap în momentul în care iei galben la fiecare joc este o problemă. Este tânăr, crescut în spiritul Petrolului, are un spirit fantastic”, a declarat Ciobotariu.

Mihnea Radulescu se bucura dupa un gol marcat alaturi de Alin Botogan, Ionuț Pop si Ștefan Bana in meciul de fotbal dintre Romania U20 si Turcia U20, contand pentru Elite League U20, desfasurat pe Stadionul Eugen Popescu din Targoviste, marti 25 martie 2025. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Jucătorul are șansa de a avea colegi cu multă experiență. El a jucat la naționalele de juniori ale României, iar meciurile la U18, U20, l-au ajutat mult:,,De la fiecare jucător cu experiență învăț câte ceva. Gicu, Paul, Mateiu, Hanca, sunt jucători de la care ai de învățat foarte multe lucruri. Sunt băieți deschiși, mă înțeleg bine cu ei și sunt colegi extraordinari. La naționala de juniori meciurile internaționale m-au ajutat foarte mult. Am jucat contra unor fotbaliști foarte buni care joacă în Champions League și este clar că mi-au fost de folos”, a mai spus Boțogan.Sursa :fcpetrolul.ro




Virgil Nanu, alături de copii la startul înscrierilor pentru cursurile gratuite de sport organizate de CS alPHa Prahova




