Recomandări video

Loading videos...

75 de ani de învățământ universitar la Ploiești!

75 de ani de învățământ universitar la Ploiești!

Cu prilejul aniversării a 75 de ani de învăţământ superior, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești organizează, în această perioadă, o serie de manifestări dedicate acestui eveniment. Toți indicatorii de performanță și instituțiile care au certificat activitatea didactică și de cercetare științifică atestă faptul că Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești se înscrie în elita învățământului superior din România.

Scandal în Consiliul Local Ploiești! Polițeanu cere 410.000 de lei pentru artificii, drone și spectacole. PSD acuză o nouă atribuire cu dedicație pentru Târgul de Crăciun

Programul manifestărilor aniversare va include, de asemenea, evenimentul emoționant al ceremoniei de absolvire a Generației 75 de pe data de 12 mai 2023, care va avea loc pe esplanada Palatului Culturii. Astfel Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești alături de cele 5 facultăți ale sale se va îmbracă în straie de sărbătoare pentru a evoca istoria în locul unde s-au predat primele cursuri ale Institului de Petrol și Gaze din Ploiești.

Subprefectul Robert Lungu, acțiune antidrog în școlile din Prahova: „Nu e suficient să le spunem copiilor să se ferească. Trebuie să le explicăm de ce!”

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468