
Comuna Valea Călugărească din județul Prahova, locul unde în 2001 a fost inițiat programul național „Drumul Vinului”, va găzdui începând de vineri, 26 octombrie, o nouă ediție a Sărbătorilor Vinului „Paralela 45 – România”.
Un moment deosebit și unic este programat pentru sâmbătă, 27 septembrie, de la ora 10.00, la sediul Primăriei Valea Călugărească. Atunci va fi inaugurat primul obelisc dedicat vinului românesc – „Paralela 45 – Ținutul vinurilor roșii – România”.
Evenimentul este organizat de Primăria Valea Călugărească și Asociația Bolgiu 1934, și marchează lansarea oficială a proiectului cultural și turistic „Paralela 45 – Ținutul Vinurilor Roșii”.
Pe lângă momentele festive, vizitatorii vor putea participa la degustări de vinuri de renume din podgoria Dealu Mare, oferite de producători consacrați precum Rovit SA, Crama Bolgiu, Domeniul Artistei și Via Domnului.

Sărbătoarea promite să fie un prilej de bucurie, tradiție și celebrare a valorilor viticole românești, confirmând încă o dată statutul zonei Dealu Mare ca „patria vinurilor roșii” din România.

Phonline.ro




Virgil Nanu continuă investițiile în energie verde: 20 de localități din Prahova vor reduce cheltuielile cu energia electrică
Deputatul AUR Andrei Gușă acuză manevrele primarului Polițeanu pentru Târgul de Crăciun: „A găsit „vinovați” ca să ascundă propriile manevre cu firma Authentic Technology Events!”
Virgil Nanu s-a întâlnit cu ministrul Dezvoltării pentru finanțarea Centurii Păulești. Proiectul, tot mai aproape de realizare




