
A trecut sezonul în care marea era destinația de weekend preferată. Cărările montane vor fi tot mai călcate la finalul săptămânii de către cei care sunt în căutarea unui „digital detox” și nu numai.
Aflat în extremitatea estică a Carpaților Meridionali, în județul Brașov, masivul Bucegi este una dintre cele mai populare destinații turistice. Din Ploiești, ajungi acolo în mai puțin de două ore și jumătate, pentru o relaxare cum numai muntele poate oferi.
O nouă magistrală montană în Prahova: Drumul Gura Vitioarei – Valea Doftanei a primit toate avizele
Poți face un picnic la poalele Bucegilor, sau poți pleca pe un traseu montan potrivit pentru felul în care ești echipat și, mai ales, pentru forma ta fizică. Este obligatoriu să ai și un telefon mobil la tine, nu neapărat pentru a juca live RTP slots (acum există semnal de internet chiar și spre vârful muntelui), ci pentru a suna după ajutor în caz de nevoie.
Haos pe DN1: Grațiela Gavrilescu cere socoteală Metrorex pentru „cozile kilometrice” spre Capitală
Dacă urmezi un drum marcat, nu ar trebui să fie probleme. Variante sunt numeroase. Iată 5 trasee pe care le poți urma în siguranță până când iarna își va intra în drepturi:
1. Valea Gaura – Vârful Omul

Fiind marcat cu cruce roșie, acesta este unul dintre cele mai frumoase, dar și cele mai solicitante trasee din Bucegi. Începe din Bran (Satul Poarta) sau Moieciu și se parcurge, de obicei, în 6 ore pe un singur sens. Se poate devia de la el cu o expediție spre Valea Cerbului. De asemenea, atunci când soarele strălucește pe cer și pământul este uscat, poți face o „escală” pentru a vizita Cascada Moara Dracului. Culmea vestică se ridică deasupra culmilor mai joase dinspre Culoarul Bran – Rucăr, având pereți calcaroși de 150-200 m. Vârful Omu este cel mai înalt punct al masivului.
2. Valea Jepilor Mici

Este cel mai circulat traseu pe timp de vară. Drumul pornește din Bușteni și duce spre Cabana Caraiman. Trebuie să fii pregătit pentru urcarea pe o potecă abruptă pe Jepii Mici. Se traversează Brâna Mare a Caraimanului (potecă îngustă și destul de periculoasă), iar atunci când condițiile meteo o permit se poate coborî pe Jepii Mari, însă se recomandă precauție maximă, întrucât este o aventură riscantă. De la Cabana Caraiman se poate continua spre Cabana Babele (traseu ușor), unde se găsesc formațiuni stâncoase renumite precum Babele și Sfinxul, sau pe Brâna Mare a Caraimanului (traseu expus) spre Crucea Eroilor.
3. Valea Cerbului

Este un traseu care pornește din zona Babele, trece pe lângă Cabana Omul, coboară prin Valea Cerbului, ajunge în Poiana Văii Cerbului, continuă spre Poiana Costilei și are ca punct final Gara Bușteni. Traseul „Valea Cerbului” este marcat cu bandă galbenă și triunghi roșu și poate fi dificil din cauza terenului accidentat. Pot exista porțiuni cu zăpadă chiar și în luna iunie. În plin sezon, este posibil să aștepți ceva timp la coada de la telecabina care duce spre Babele.
4. Râșnov – Cabana Mălăiești – Valea Mălăiești – Vf. Omu

Acest traseu le este recomandat numai turiștilor cu experiență în drumeții montane, care au un tonus fizic foarte bun și sunt bine echipați. Valea Mălăieștilor este o vale glaciară, care s-a format în urma alunecării unui ghețar, iar peisajul de acolo îți taie răsuflarea. Apropo de răsuflare tăiată, trebuie să mergi cu multă băgare de seamă, întrucât o parte din drum trece prin habitatul natural al urșilor. Este recomandat să mergi cu un grup mai mare și să faci gălăgie fără încetare, pentru a ține departe animalele sălbatice.
5. Peștera – Valea Ialomiței – Vârful Omu

Este un traseu cu lungimea de aproximativ 15 kilometru, pe care îl poți parcurge în 7 ore. Pornește de la baza telecabinei Peștera, urcă pe Valea Obârșia Ialomiței, ajunge la Vârful Omu, coboară prin zona Babele și Sfinxul și se întoarce la punctul de start. Dificultatea este scăzută spre medie. În drum, vei trece pe la Cascada Obârșia Ialomiței, pe la Mecetul Turcesc și pe la Vârful Bucura Dumbrava.
Se spune că mersul pe munte are efect terapeutic. Cu siguranță, o zi petrecută pe un traseu montan te va face să uiți de telefonul mobil și de alte gadgeturi fără de care ți se pare că nu poți trăi în timpul săptămânii.




RoDrift paralizează centrul Ploieștiului. Zâmbește, faci parte din spectacolul lui Polițeanu: Zgomot, fum și garduri în buricul orașului






