
Lacrimi și durere pentru copilul de 3 ani, mort în Mărășești, județul Vrancea, după ce a fost sfâșiat de câini. Părinții băiețelului au făcut declarații tulburătoare în ziua în care micuțul este condus pe ultimul drum. Tatăl băiatului este cutremurat de durere.
Comunitatea din Mărășești este în doliu, după moartea copilului de 3 ani. Astăzi, băiețelul a fost condus pe ultimul drum. În ziua în care și-a luat adio de la fiul său, tatăl acestuia a transmis un mesaj dureros.
City managerul Ploieștiului, Sorin Dumitrașcu, în conflict cu PNL
Primele declarații ale tatălui copilului mort în Mărășești, județul Vrancea
Copilul mort în Mărășești a fost condus pe ultimul drum. Băiețelul în vârstă de doar 3 ani a fost înmormântat, iar familia lui este cutremurată de durere. Părinții copilului sunt în șoc de când au aflat de tragedie, iar până recent nu au putut să vorbească despre acest lucru.
Cu puțin timp înainte să își înmormânteze copilul, tatăl băiatului a transmis un mesaj tulburător pe rețelele de socializare. Acesta suferă cumplit și și-a luat cu greu rămas bun de la băiețelul său. Tragedia din Mărășești a lăsat un gol imens în sufletul celor care l-au cunoscut pe copilul de 3 ani ucis de câini.
Bunica copilului l-a găsit mort
Copilul de 3 ani a fost găsit fără suflare într-un canal din apropierea casei. Bunica acestuia a fost cea care a făcut descoperirea macabră. Femeia a mărturisit că era ”mâncat” când l-a văzut. Mușcăturile violente ale câinilor i-au fost fatale micuțului de doar 3 ani.