
Turul sezonului regular în Superliga de fotbal se va încheia la Ploiești! Finalul va fi luni, 27 octombrie, ora 20.30, odată cu meciul în care Petrolul va înfrunta liderul surpriză, din acest moment, al primei ligi, FC Botoșani, anunță fcpetrolul.ro. Prima jumătate a fazei întâi a campionatului se apropie de final, iar Liga Profesionista de Fotbal a stabilit programul etapelor a 14-a și a 15-a.
Astfel, după meciul de luni, 20 octombrie, ora 20.30, cu CFR Cluj, ce se va disputa în cadrul rundei a 13-a, jucătorii lui Eugen Neagoe vor merge la Miercurea Ciuc, pentru întâlnirea cu Csikszereda (etapa a 14-a), programată pentru ziua de vineri, 24 octombrie, de la ora 17.30. Va urma, la jumătatea săptămânii 27.10 – 02.11, meciul cu Botoșani, dar și debutul în Grupa A a Cupei României, la Arad, cu UTA. La acest joc este posibil să debuteze, oficial, ultimul venit în haita petrolistă, mijlocașul Marco Dulca. Iată programul complet al etapelor cu numerele 14 și 15:

Etapa a 14-a
Vineri, 24 octombrie
Ora 17.30: FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Petrolul Ploiești
Ora 20.30: FC Argeș – Dinamo București
Sâmbătă, 25 octombrie
Ora 16.00: Oțelul Galați – Universitatea Cluj
Ora 21.00: CFR 1907 Cluj – Farul Constanța
Duminică, 26 octombrie
Ora 14.00: Metaloglobus București – Universitatea Craiova
Ora 20.30: FCSB – UTA Arad
Luni, 27 octombrie
Ora 18.00: FC Botoșani – FC Hermannstadt
Ora 20.30: FC Rapid – Unirea Slobozia
Etapa a 15-a
Vineri, 31 octombrie
Ora 20.30: Dinamo București – CFR 1907 Cluj
Sâmbătă, 1 noiembrie
Ora 17.30: Unirea Slobozia – FC Argeș
Ora 20.30: Universitatea Cluj – FCSB
Duminică, 2 noiembrie
Ora 15.30: UTA Arad – Metaloglobus București
Ora 17.45: FC Hermannstadt – Oțelul Galați
Ora 20.30: Universitatea Craiova – FC Rapid
Luni, 3 noiembrie
Ora 17.30: Farul Constanța – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Ora 20.30: Petrolul Ploiești – FC Botoșani
Sursa:fcpetrolul.ro




Trei școli din Ploiești primesc imprimante 3D profesionale prin proiectul ECOLAB 3D – Laboratorul Reciclării
Ionuț Stroe, deputatul PNL fotografiat la manichiură, se încurcă în minciuni. Își schimbă declarațiile de la o zi la alta și se contrazice singur
Prefectura Prahova pregătește planul de măsuri pentru iarna 2026-2027. Noul prefect, Cătălina Bozianu, a discutat cu reprezentanții ISU




