
INFORMARE PRELIMINARĂ DESPRE CUM AU DECURS LUCRURILE ÎN SITUAȚIA COPILULUI AJUNS ÎN STARE GRAVĂ LA SPITALUL DE PEDIATRIE PLOIEȘTI
Referitor la cazul copilului aflat în stare gravă, care a fost internat la Spitalul de Pediatrie Ploiești, Instituția Prefectului Județul Prahova face următoarele precizări:
În urma constituirii prin Ordin de Prefect a unei comisii mixte de verificare a cazului respectiv, putem prezenta opiniei publice o informare preliminară, urmând ca un raport final să fie prezentat după încheierea tuturor cercetărilor.
Astfel, din instituțiile cu atribuții în acest sens nominalizate de către Prefectul Județului Prahova pentru a verifica aspectele semnalate, încă nu au fost finalizate verificările de către Direcția Generală de Asistența Socială și Protecția Copilului Prahova și de către Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.
Celelalte instituții au prezentat următoarele concluzii:
1.Direcția de Sănătate Publică Prahova ne-a informat următoarele:
– în data de 10.05.2023 la Camera de Gardă a Spitalului Orășenesc Urlați nu s-a prezentat vreo mamă cu un pacient (copil în vârstă de două luni);
-la aceeași dată erau asigurate linii de gardă în specialitatea Medicină Internă, Chirurgie Generală și Pediatrie (medicul pediatru având program de lucru până la ora 19);
-în jurul orelor 20:43 pe sistemul de supraveghere video a unității sanitare se observă o persoană de sex feminin cu un sugar în brațe care a discutat cu agentul de pază al unității din dreptul porții, după care aceasta, deplasându-se către un automobil aflat în stradă, părăsește unitatea;
-în urma verificărilor condițiilor igienico-sanitare din cadrul Compartimentului de Pediatrie al Spitalului Orășenesc Urlați nu au fost constatate nereguli sau abateri.
În dimineața zilei de 11.05.2023, o ambulanță a fost solicitată de către familia pacientului și acesta a fost transportat la Spitalul de Pediatrie Ploiești.
2.În ceea ce privește constatările Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova, precizăm că atât firma de pază cât și Spitalul Orășenesc Urlați, respectau legislația în domeniu.
3.În ceea ce privește constatările Casei de Asigurări de Sănătate Prahova, pacientul nefiind tratat în cadrul Spitalului Orășenesc Urlați, a fost încheiat un proces verbal de constatare pentru perioada respectivă în urma căruia rezulta faptul că în data respectivă niciun pacient nu a fost refuzat sau redirecționat către o altă unitate sanitară de către personalul medical.
Vă aducem la cunoștință că din declarația agentului de pază al Spitalului Orășenesc Urlați, la momentul prezentării mamei cu copilul, la poarta de acces, aceasta a precizat că dorește să meargă la secția de Pediatrie, iar în urma răspunsului agentului care îi spune mamei că programul cabinetului de Pediatrie se încheiase la ora 19, acesta nu a dorit să mai intre în incinta spitalului și a plecat.
Agentul de pază precizează, de asemenea, că i-a însoțit pe cei doi (mama și pacientul) până în stradă, întrebând dacă au nevoie de mașină, moment în care, însoțitoarea care i-a adus pe cei doi a oprit autoturismul, conducătoarea auto (o doamnă blondă) întrebând despre prezența în spital a unui anumit cadru medical. La răspunsul negativ al agentului de paza, persoanele mai sus-menționate au urcat în mașină și au plecat.
Facem precizarea că pe măsura ce rapoartele celorlalți reprezentanți din comisia de control vor fi finalizate, Instituția Prefectului Județul Prahova le va face publice de îndată !
Cu stimă,
Prefect – Virgiliu Daniel NANU
Stirea initiala:
Un copil în vârstă de două luni se află într-o stare gravă la Spitalul de Pediatrie din Ploiești, după ce a suferit un stop cardio-respirator.
Copilul se confruntă cu probleme de malnutriție și deshidratare, iar medicii au fost nevoiți să-l resusciteze și să-l transfere la Terapie Intensivă (ATI).
Prefectura Prahova a fost sesizată în legătură cu cazul copilului, iar conducerea instituției a decis să constituie o comisie de anchetă.
Mama copilului a afirmat că nu a fost primită cu bebelușul la Spitalul Orășenesc din Urlați, dar declarațiile sale sunt contradictorii.
După aceste afirmații, Prefectura Prahova a demarat o anchetă pentru a verifica veridicitatea acestora.
Potrivit subprefectului județului Prahova, Emil Drăgănescu, primele verificări arată că mama și copilul nu s-au prezentat la unitatea medicală din Urlați, fiind verificate și camerele de supraveghere ale spitalului.
Surse judiciare au dezvăluit că femeia nu este credibilă și are antecedente penale. DGASPC a intrat și ea în atenția cazului.
Ulterior, femeia și-a schimbat declarația, afirmând că a mers la spitalul din Urlați la o altă oră decât cea menționată inițial.
Inițial, femeia a susținut că a ajuns la spital miercuri la ora 17:00, dar acum declară că a mers la ora 21:00.
În urma acestor afirmații contradictorii, oficialii Prefecturii au anunțat că vor fi efectuate noi verificări la unitatea medicală.
Bebelușul are doar două luni și cântărește doar 2 kilograme.
„Copilul este în stare gravă, la Terapie Intensivă. Suntem rezervați, la momentul de față, însă, cu privire la un prognostic.
A ajuns la noi subnutrit, cu plăgi infectate și foarte murdar. Nu a fost spălat de mamă niciodată. Starea de sănătate îi este atent monitorizată”, a precizat managerul Spitalului de pediatrie, medicul Anca Miu.




Cum așa?! Lui Bolojan îi plac „sugeraniștii”? Încă doi senatori de la Șoșoacă și POT au fost „racolați” de Bolojan. Săptămâna trecută, un senator SOS a fost făcut șef la PNL Ialomița
Șrdință la Prefectura Prahova despre noile măsuri fiscale, pregătirea pentru caniculă și problemele persoanelor vârstnice
Președintele PSD Ploiești a transmis un mesaj elevilor care dau BAC-ul: Rămâneți concentrați și priviți acest examen ca pe un nou început!”






