
La doar câteva ore după ce a fost eliminată din competiția Mireasa, Ale a oferit o primă reacție. Fosta concurentă a transmis câteva gânduri pentru cei care i-au urmărit parcursul și au susținut-o în timpul emisiunii.
Timp de o săptămână, trei fete s-au aflat în cursa de eliminare. Este vorba despre Ale, Ștefania și Iolanda. Cea care a părăsit casa astăzi, 7 noiembrie, a fost Ale.
Ce mesaj a transmis Ale după ce a fost eliminată din casa Mireasa
După eliminarea din competiția Mireasa, Ale a avut o primă reacție. Tânăra a împărtășit cu fanii săi gândurile sale despre experiența trăită în cadrul emisiunii. La doar câteva ore după ce a aflat că va părăsi casa Mireasa, fosta concurentă a transmis un mesaj de mulțumire tuturor celor care au susținut-o.
Așadar, tânăra a ținut să menționeze faptul că deși competiția s-a încheiat pentru ea, experiența din casa Mireasa a fost una valoroasă, care a ajutat-o să se cunoască mai bine și să își definească prioritățile.
Care e povestea de viață a Iolandei de la Mireasa
În timpul întâlnirii cu Sorin, Iolanda a vorbit despre un subiect extrem de sensibil pentru ea. Concurenta a făcut dezvăluiri emoționante despre copilăria sa dificilă.
Deși a evitat să ofere prea multe detalii, a reușit să își deschidă sufletul. A dezvăluit că a crescut fără familie și că și-a cunoscut mama la vârsta de 18 ani.
„Nu pot să zic că am crescut cu ei, că am avut vreo familie pe parcursul vieții ca să pot să zic că am avut vreo relație urâtă sau frumoasă. Nu am nicio relație. Eu sunt eu cu mine și cam atât.”, a spus Iolanda.
Concurenta a povestit și despre sora ei adevărată, pe care a întâlnit-o tot la 18 ani, în același timp cu mama ei.
„Am o soră adevărată, pe care am cunoscut-o la 18 ani, când am cunoscut-o și pe maică-mea adevărată, dar nu am mai știut nimic de ea. M-a sunat în 2019, dacă nu mă înșel eram deja la București, Protecția Copilului că a născut ea și stătea pe străzi, sau ceva de genu, să o ajut. Eu nu sunt casă de binefacere, nu cunosc personajul, nu pot să mă…Plus că nici eu nu o duceam pe roze”, a mai povestit concurenta sezonului 12 Mireasa.




Dominic Fritz sparge la Timișoara sume monstru pentru decoruri de Paște. Un ou stradal sare de 500 de euro. În opoziție, USR critica decorurile festive și ONG-urile #rezist porneau petiții
Primarul Polițeanu se plânge pe Facebook de vandalism, dar uită că hoțul neprins e negustor cinstit: De ce a ajuns Ploieștiul raiul huliganilor?
Ședință la Consiliul Local/ Radu Florian, președintele Sindicatului Administrației Publice contestă aplicarea Ordonanței 7/2026 și cere regândirea ”reformelor”






