
A treia înfruntare cu Clubul Sportiv al Armatei Steaua din acest sezon s-a încheiat fericit pentru CSM BBA Petrolul Ploieşti. Trupa antrenată de Mihai Popa a trecut, aseară, în „Olimpia”, cu 90-88 de formaţia bucureşteană şi a ajuns la un bilanţ de 3 victorii şi 4 înfrângeri în Liga Naţională. Față de meciurile din „cupă”, gazdele au surprins steliștii cu evoluțiile bune ale tânărului Dinu, în ofensivă, și ale mezinului Rașoga, în defensive, în timp ce oaspeții i-au avut pe noi veniți Gray şi McKissic care au marcat 32 de puncte.

A fost egal la pauză, 48-48, iar tabela a arătat la final un succes la două puncte diferență, dar la mai mult de două în ceea ce privește rating-ul meciului deoarece sala a fost mai populată decât în alte partide. Asta și pentru că alături de băieţi au fost, în premieră, fetele de la Cheerleading Ploieşti, reprezentate de echipa Silver Storm.

Pe lângă faptul că au asigurat momentele artistice din pauzele meciului, fetele pregătite de doamna profesoară Maria Anghel au dat tonul scandărilor în special pe finalul partidei, atunci când echipa avea mare nevoie de susţinere.

Lotul CSM Petrolul la acest joc a fost următorul: D. Brooks (17 puncte, 11 recuperări), A. Jones (17, 1×3), C. Dinu (14, 2×3), Brkic (13), J. Febres (9, 1×3), D. Raşoga (8, 1×3), K. Cooper (7, 1×3), Calenic (4), Cotoară (1), R. Pătraru, R. Movileanu şi V. Borcan. Pentru CSM urmează, sâmbătă, de la ora 20:00, meciul din deplasare cu CSM Corona Braşov, apoi, vineri, 21 noiembrie, partida de pe teren propriu cu Dinamo Bucureşti. Sursa:csmploiesti.ro




MANIPULARE PE CADAVRE | Primarul Polițeanu minte ploieștenii în față: PSD nu a votat împotriva pasajelor, ci a refuzat îndatorarea orașului cu un împrumut uriaș de 5 milioane de euro!






