
Conducerea regiei de transport recunoaște că situația e veche. A crezut că vehiculele, fiind alimentate electric, nu sunt autonome, deci n-ar avea nevoie de ITP. Acum, inspecția poate fi făcută doar la București, așa că troleibuzele trebuie duse pe o platformă.
Șoferii de troleibuz aflați astăzi pe traseu, în Ploiești, au fost trași pe dreapta de polițiștii de la Serviciul Rutier.
Societatea de transport s-a văzut nevoită să retragă troleibuzele din circulație.
Nae Alexandri, director de exploatare TCE: „Ele n-au avut niciodată ITP, inclusiv când aceste trolee au fost înregistrate”.
Femeie: „Nu e în regulă ce se întâmplă. Sunt navetistă”.
Totuși, conducerea societății de transport public dă asigurări că pasagerii nu au fost nicio clipă în pericol. Zilnic, troleibuzele sunt supuse unor verificări atente de către mecanici. Însă reprezentanții Registrul Auto Român susțin că nu este suficient.
Bogdan Chelan, RAR Prahova: „Poți să faci o verificare vizuală, să verifici frânele, dar nu poți să verifici întregul ansamblu. Ei trebuie să se autorizeze în sensul ăsta”.
Situația s-a complicat, pentru că nici registrul auto Prahova nu poate face verificarea. Ar avea nevoie de o sursă de alimentare a mașinilor, similară cu aceea din trafic.
Călin Zaharia, director TCE Ploiești: „RAR-ul nu poate să facă ITP-ul și am ajuns într-un cerc vicios, unde nu văd o rezolvare”.
Mihai Polițeanu, primar Ploiești: „Ar trebui să ducem fiecare troleibuz, să îl pui pe o platformă, să îl duci la București de două ori pe an, iar fiecare troleibuz ar însemna costuri de 7.000 de lei, ceea ce este uriaș”.
Pentru a rezolva problema, societatea de transport public ia în calcul să înființeze propria stație de inspecție tehnică periodică, cu fir de tensiune.




VIDEO: În #PloieștiulCelViu, viața nu are prioritate. Nepăsarea administrației Polițeanu, letală pentru o femeie omorâtă pe trecerea pentru pietoni
Scandal de proporții în Ploiești: Clinca AS MEDICAL, de pe str. Cuza Vodă, acuzată de fraudarea sistemului de sănătate cu peste 2,4 milioane de lei. 17 medici şi angajați, vizați de DIICOT
DOVADA SUPREMĂ: S-a închis cercul ipocriziei la Primăria Ploiești. Fotografia de arhivă care arată că și primarul Mihai Polițeanu participă la marșuri LGBT






