
Fără buget, fără soluții.
Siguranța nu se gestionează provizoriu!
Într-un stat care se dorește stabil și previzibil, administrația publică nu poate funcționa pe bază de improvizații.
Suntem deja la mijlocul lunii februarie și România nu are încă un buget de stat votat. Administrațiile județene și locale funcționează în regim de avarie, pe așa-numita cotă de 1/12, angajând cheltuieli strict limitate la ceea ce legea definește ca fiind provizoriu.
Între timp, decizii cu impact major asupra cetățenilor se iau prin ordonanțe adoptate fără consultare cu cei care gestionează, zi de zi, problemele concrete ale comunităților.
Și, ceea ce este și mai dureros, fără a-l întreba pe cetățeanul de rând ce își dorește și ce soluții așteaptă.
Nu este o poziționare politică.
Este o realitate administrativă în care trăim cu toții și de care ne lovim zilnic.
Ca să fiu direct și transparent, așa cum v-am obișnuit de când am fost ales, trebuie să știți că, la nivelul Consiliului Județean Prahova, a fost utilizată deja întreaga alocare disponibilă pentru intervențiile de deszăpezire din acest început de an.
Seria de ninsori din ultimele săptămâni a consumat resursele prevăzute în actualele condiții de funcționare bugetară.
Dacă mâine va ninge din nou abundent, ne vom afla într-o situație dificilă.
Nu pentru că nu există voință sau organizare, ci pentru că, în absența unui buget aprobat și a unei predictibilități financiare, posibilitatea legală de a contracta și plăti noi intervenții este sever limitată.
Administrația locală nu poate lucra „din pix”.
Drumurile județene nu pot fi reparate și curățate de zăpadă prin declarații.
Nici prin promisiuni. Nici prin amânări interminabile.
Contractele se încheie pe baza unor credite bugetare clare, iar responsabilitatea față de banul public ne obligă să respectăm cadrul legal.
Comunitățile nu trebuie puse în situația de a suporta consecințele întârzierilor sau ale deciziilor luate fără dialog cu autoritățile din teritoriu. Consiliile județene și primăriile sunt cele care intervin primele în situații de urgență. De aceea, au nevoie de instrumente financiare funcționale, de stabilitate și, mai ales, de predictibilitate.
Îmi exprim îngrijorarea față de această stare de fapt și solicit, în mod responsabil, adoptarea de urgență a bugetului național și reluarea unui dialog real între nivelul central și administrațiile locale.
Siguranța oamenilor nu poate fi gestionată pe bază de provizorat.
Virgil Nanu, presedintele Consiliului Judetean Prahova




Virgil Nanu, CJ Prahova: Suntem la jumatatea lunii februarie si Romania nu are bugetul votat. Judetul functioneaza in regim de avarie
Experții dezvăluie criza fără precedent care lovește industria imobiliarelor: Urmează falimente pe bandă rulantă!
VIDEO: Sănătatea prahovenilor, prioritate pentru Virgil Nanu. Medicii de la Spitalul Județean primesc stimulente financiare





