
Update:
Ce spune Politia:
*Accident rutier cu victimă pe stradă strada Ștefan Greceanu din municipiul Ploiești*
La data de 23 februarie 2026, în jurul orei 12.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, au fost sesizați prin dispecerat cu privire la producerea unui accident de circulație pe strada Ștefan Greceanu, în care au fost implicate două autoturisme și un tramvai.
Din verificările efectuate la fața locului a reieșit faptul că o femeie, de 30 de ani, în timp ce conducea un tramvai pe strada Ștefan Greceanu, din direcția strada Nicolae Bălcescu către strada Gheorghe Doja, ajunsă la intersecția cu strada Neagoe Basarab, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 30 de ani.
În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto de 30 de ani, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Toți conducătorii de vehicule implicați au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Un accident de circulatie s-a produs luni, in jurul orei 12:30, pe strada Stefan Greceanu din Ploiesti, in zona sediului Telekom.
Potrivit primelor date, in coliziune au fost implicate doua autoturisme, iar in urma impactului, ambele masini au fost serios avariate.
La fata locului au fost solicitate echipaje ale Politiei si Ambulantei Prahova.
Circulatia tramvaielor dinspre Gara de Sud, spre Nord, este blocata.
Sursa video Phonline.ro




Virgil Nanu anunță cursuri gratuite de karate pentru copiii din Prahova: Investiție în sănătate și disciplină prin CS alPHa Prahova
Tot ei râdeau de PSD-iștii care taie panglici! Bolojan “inaugurează” o creșă în Suceava, deși clădirea nu are utilități, curent sau apă
Rheinmetall, compania germană de armament căreia România îi încredințează direct un contract de aproape 6 miliarde de euro, a mituit în trecut oficiali greci pentru contracte cu dedicație. Directorul general de atunci al companiei este același cu care a bătut palma Ilie Bolojan






