
Pompierii prahoveni au intervenit, duminică dimineață, pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la o vitrină frigorifică din incinta Halelor Centrale din Ploiești.

ISU a mobilizat mai multe echipaje. Incendiul a fost stins, iar pompierii au trecut la ventilarea spațiului.
,,În această dimineață, pompierii militari prahoveni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în incinta Halelor Centrale, Ploiești.
La locul evenimentului au fost mobilizate forțe din cadrul Detașamentului 1 Ploiești, care au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de hidroperforare, o autoscară și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la nivelul superior al spațiului, cu degajare mare de fum. Pompierii au acționat pentru limitarea propagării flăcărilor la spațiile comerciale din incintă.
În urma intervenției operative, incendiul a fost localizat și lichidat în cel mai scurt timp, manifestându-se la o vitrină frigorifică.
Nu au fost înregistrate victime,, a transmis ISU Prahova.
Foto: INFO TRAFIC PRAHOVA




Consilierul local PNL Valentin Niculcea acuză Primăria Ploiești că nu a virat la timp banii pentru utilități, iar Școala „Nicolae Bălcescu” ar fi rămas, astfel, fără curent!
AUR și-a stabilit candidații pentru alegerile locale din 2028: Adrian Axinia vizează șefia CJ Prahova, iar Andrei Gușă, Primăria Ploiești
Consilierul municipal Mihai Apostolache îl acuză pe Polițeanu de sfidarea Consiliului Local și a ploieștenilor




