
Dacă plănuiești să călătorești într-un loc spectaculos, departe de agitația marilor circuite turistice, nu este nevoie să cauți destinații exotice peste hotare! Iată cinci locuri din România, care oferă experiențe perfecte pentru iubitorii de natură și liniște!
Râpa Roșie
Situată la doar 4 km de Sebeș, această rezervație protejată se remarcă prin culoarea roșiatică a versanților, modelați de eroziune.
Turiștii care au ajuns aici s-au declarat impresionați de frumusețea locului: „Este frumos să vizitați la apus. Este necesar să aveți încălțăminte bună pentru a urca dealurile. Ne-am bucurat de acest loc aproape două ore datorită liniștii și peisajului. Recomand cu căldură”, a scris o persoană pe TripAdvisor. Altcineva a notat: „Indiferent dacă ajungeți aici în noiembrie, februarie sau iulie, farmecul acestui canion românesc unic va fi mereu același”.
Pietrele Doamnei
În Munții Rarău, la peste m altitudine, se află Pietrele Doamnei, stânci impresionante de 70 de metri înălțime, parte dintr-o rezervație de 253 de hectare.
Locul oferă priveliști spectaculoase asupra munților din jur și este ideal pentru iubitorii de natură și drumeții.
Legenda spune că aici s-ar fi ascuns Elena, soția lui Petru Rareș, în timpul invaziilor turcești.
Lacul Vulturilor
Ascuns în Munții Buzăului, la m altitudine, Lacul Vulturilor este unul dintre cele mai apreciate obiective turistice din zonă. Atrage vizitatorii prin peisajele spectaculoase, legendele care îl înconjoară și atmosfera liniștită oferită de munți și păduri. Cunoscut și sub numele de „Lacul fără Fund”, acesta are o suprafață de mp și o adâncime maximă de 3 metri.
Cetatea Șoimoș
Merită vizitată și Cetatea Șoimoș, din județul Arad! Construită de o familie nobiliară după primele invazii ale tătarilor, cetatea datează din secolul al XIII-lea și reprezintă o ruină autentică, cu ziduri medievale impunătoare, situată pe un deal de 220 de metri. Numele său provine de la activitatea de creștere a șoimilor, care i-a adus faima în Evul Mediu, potrivit Agerpres.
Mănăstirea Corbii de Piatră
Unul dintre cele mai impresionante lăcașe sfinte din România este Mănăstirea Corbii de Piatră, din județul Argeș. Săpată direct în stâncă și veche de sute de ani, mănăstirea este o veritabilă bijuterie rupestră, ideală pentru cei care doresc să se conecteze cu spiritualitatea în mijlocul naturii.




Virgil Nanu anunță cursuri gratuite de karate pentru copiii din Prahova: Investiție în sănătate și disciplină prin CS alPHa Prahova
Tot ei râdeau de PSD-iștii care taie panglici! Bolojan “inaugurează” o creșă în Suceava, deși clădirea nu are utilități, curent sau apă
Rheinmetall, compania germană de armament căreia România îi încredințează direct un contract de aproape 6 miliarde de euro, a mituit în trecut oficiali greci pentru contracte cu dedicație. Directorul general de atunci al companiei este același cu care a bătut palma Ilie Bolojan






