
Un nou pas important în colaborarea româno–italiană pentru promovarea vinurilor și a turismului viticol a fost făcut la Gherghița, județul Prahova, unde, pe 6 martie, a fost semnat un protocol de cooperare între parteneri din România și Italia. Informația a fost prezentată de Mircea Cosma, președintele SMV Ploiești.
„După cum se știe, orașul-catedrală Acerenza, din regiunea italiană Basilicata, a fost desemnat de Guvernul Italiei drept capitala vinurilor italiene pentru perioada 2026–2027. La inițiativa primarului Fernando Scattone, Asociația Bolgiu 1934 din România a fost invitată să organizeze, în luna iunie 2026, în calitate de invitat de onoare, o expoziție dedicată vinurilor roșii din podgoria Dealul Mare, recunoscute ca reprezentative pentru latitudinea viticolă a Paralela 45 Nord.”, a transmis Cosma.

Protocolul de colaborare a fost semnat inițial la Acerenza, pe 28 februarie 2026, iar pe 6 martie 2026, documentul a fost reconfirmat și completat în România, la Popasul Voievozilor din Gherghița, în cadrul unei întâlniri oficiale dedicate cooperării viticole și turistice dintre cele două regiuni.
Potrivit lui Mircea Cosma, acordul deschide drumul unor proiecte comune de promovare a vinurilor și a patrimoniului cultural viticol din România și Italia, punând accent pe zonele aflate de-a lungul Paralelei 45, considerată de specialiști una dintre cele mai favorabile latitudini pentru producerea vinurilor de mare calitate.
În acest context, o delegație oficială a orașului-catedrală Acerenza, condusă de primarul Fernando Scattone, a fost invitată în județul Prahova, la inițiativa primarului comunei Tomșani, în perioada 26–30 martie 2026. Vizita va avea drept scop stabilirea detaliilor organizatorice pentru expoziția vinurilor prahovene care va fi prezentată în Italia în vara acestui an.
Evenimentul se anunță a fi unul de referință pentru promovarea vinurilor românești pe plan internațional, oferind podgoriei Dealul Mare oportunitatea de a-și prezenta valorile într-unul dintre cele mai importante programe dedicate culturii vinului din Italia.




Virgil Nanu continuă investițiile în energie verde: 20 de localități din Prahova vor reduce cheltuielile cu energia electrică
Deputatul AUR Andrei Gușă acuză manevrele primarului Polițeanu pentru Târgul de Crăciun: „A găsit „vinovați” ca să ascundă propriile manevre cu firma Authentic Technology Events!”
Virgil Nanu s-a întâlnit cu ministrul Dezvoltării pentru finanțarea Centurii Păulești. Proiectul, tot mai aproape de realizare




