Recomandări video

Loading videos...

Petrolul a ajuns în careul de ași! Să vină Cupa la Ploiești!

Petrolul a ajuns în careul de ași! Să vină Cupa la Ploiești!

Petrolul Ploiești s-a calificat în careul de ași al Cupei de Tineret! Echipa antrenată de Daniel Movilă s-a calificat în semifinale după o victorie dramatică, obținută la loviturile de departajare în fața lui U Cluj, scor 6-5, după ce la finalul timpului regulamentar scorul a fost egal, 0-0. Portarul Petrolului, Ștefan Rădulescu, a parat lovitura de la 11 metri decisivă, în partida disputată pe arena din Brazi.

În celelalte meciuri din sferturile de finală, FC Bacău a reușit să elimine FCSB, după o victorie cu 3-1. Codrin Oasenegre a înscris două goluri, iar Denis Tânjală a punctat o dată. Kids Tâmpa Brașov a obținut, de asemenea, biletele pentru semifinale, eliminând Csikszereda, cu 2-0, chiar la Miercurea Ciuc. Golurile care i-au dus pe brașoveni între primele patru echipe ale competiției au fost înscrise de Cristian Constantinescu și Daniel Vasile. Semifinalele competiției se vor disputa pe 22 aprilie:

MANIPULARE PE CADAVRE | Primarul Polițeanu minte ploieștenii în față: PSD nu a votat împotriva pasajelor, ci a refuzat îndatorarea orașului cu un împrumut uriaș de 5 milioane de euro!

FC Rapid – ACS Petrolul
FC Bacău – Kids Tâmpa Brașov

O altă veste bună pentru Academia Petrolului vine de la Federația Română de Fotbal. David Sima, Vlad Milu și Mădălin Radu, fotbaliști din cadrul Academiei, au fost convocați la naționala U15 a României, pentru un stagiu centralizat în vederea formării lotului național.

VIDEO: În #PloieștiulCelViu, viața nu are prioritate. Nepăsarea administrației Polițeanu, letală pentru o femeie omorâtă pe trecerea pentru pietoni

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468