
Ministerul Sănătății face un pas important spre eficientizarea intervențiilor de urgență prin extinderea rețelei naționale dedicate pacienților cu leziuni traumatice acute (AP-TRAUMA). Potrivit unui anunț recent făcut de Alexandru Rogobete, secretar de stat în cadrul ministerului, alte două unități spitalicești au fost incluse în acest program național de finanțare, destinat secțiilor care gestionează cazurile de politraumă.
Decizia are la bază nevoia stringentă de a transforma un sistem medical adesea fragmentat într-o structură de rețea, capabilă să ofere răspunsuri rapide și coordonate. Oficialul a subliniat că, în cazul pacienților critici, gestionarea eficientă a timpului reprezintă factorul determinant între viață și moarte. Prin această integrare, se urmărește nu doar creșterea accesului la servicii specializate, ci și impunerea unor standarde superioare de tratament la nivel național.
„Continuăm să construim un sistem de sǎnǎtate care răspunde mai rapid, mai coordonat și mai eficient acolo unde fiecare minut face diferența.
Am aprobat extinderea rețelei naționale pentru tratamentul pacienților critici cu leziuni traumatice acute (AP-TRAUMA), parte a programului național de finanțare prin acțiuni prioritare dedicate secțiilor care tratează pacienți cu politraumatisme, cu încă două spitale:
👉 Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
👉 Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești
Ajungem astfel la 24 de unități dedicate intervenției în cazuri critice.
De ce este important acest pas?
Pentru că, în traumă, timpul înseamnă viață. Iar diferența dintre un sistem fragmentat și unul organizat în rețea înseamnă șanse reale pentru pacient.
Prin această extindere:
✔️ creștem accesul rapid la servicii specializate
✔️ asigurăm intervenții coordonate între spitale
✔️ ridicăm standardele de tratament pentru pacienții critici
Am discutat recent cu medici din astfel de unități și mi-au spus un lucru simplu: atunci când există organizare și resurse, echipele pot face mai mult, mai repede și mai sigur pentru pacient.
Asta construim acum: un sistem care nu reacționează haotic, ci funcționează integrat.
Nu este un proces care se finalizează peste noapte. Dar fiecare unitate nouă înseamnă o verigă în plus într-un lanț care salvează vieți.
🤝 Încrederea ne face bine!”, a transmis ministrul Sănătății.
#FapteNuVorbe #SanatateRomania #Urgente #ReformaSanatatii #IncredereaNeFaceBine




Nicușor Dan aruncă bomba despre epoca Kovesi: „S-au făcut abuzuri la DNA!” Sunt vizate și dosarele celebre din Prahova?
Consilierul local Mihai Apostolache (România în Acțiune) i-a cerut oficial demisia primarului Mihai Polițeanu
Ordin de Prefect: „Război” total împotriva balastierelor ilegale din Prahova. Daniel Nicodim trimite controalele în teren!






