
Elevii Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești confirmă încă o dată nivelul ridicat de pregătire al învățământului ploieștean, obținând rezultate deosebite la una dintre cele mai inovatoare competiții din calendarul școlar, dedicată domeniului Inteligenței Artificiale.
Reprezentanții instituției au anunțat cu entuziasm performanțele elevilor din clasa a XI-a M3, care s-au remarcat într-un domeniu considerat esențial pentru viitor. Astfel, elevul Tănase Victor Andrei a reușit o calificare în Lotul Național Lărgit, fiind distins cu Mențiune din partea Ministerului Educației și cu Medalie de Argint. De asemenea, colega sa, Dinulescu Ioana Claudia, a obținut Medalia de Bronz, completând seria rezultatelor notabile.
Ședința PSD – “Ajunge. Până aici”, în plină desfășurare / LIVE TEXT
Performanțele elevilor au fost realizate sub îndrumarea profesoarei Rîpeanu Luminița, care a coordonat pregătirea acestora în domeniul complex al inteligenței artificiale.
Reprezentanții colegiului au transmis felicitări elevilor și profesorului coordonator, subliniind importanța acestor reușite într-un context educațional tot mai orientat spre tehnologiile viitorului. Totodată, aceștia și-au exprimat încrederea că elevii vor continua să obțină rezultate remarcabile și în etapele următoare ale competiției.




DECIZIE/ PSD Prahova a votat pentru debarcarea lui Bolojan! Filiala susține ruperea de politicile de austeritate
Deși Nicușor Dan a anunțat că nu va numi un premier care să facă un guvern PSD-AUR, realitatea parlamentară l-ar putea forța. AUR și PSD ar putea aduna destule voturi să-și impună guvernul






