
Într-o atmosferă de mobilizare totală, membrii PSD Prahova s-au reunit astăzi pentru a participa la evenimentul politic care marchează un punct de cotitură în guvernarea actuală. Sub sloganul național „Ajunge. Până aici!”, social-democrații prahoveni și-au exprimat prin vot susținerea pentru noua strategie a partidului, refuzând să mai accepte blocajele impuse proiectelor de dezvoltare.
„Considerați că Partidul Social Democrat ar trebui să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan?” a fost întrebarea la care social-democrații au răspuns astăzi, prin vot live, la finalul întâlnirii.
Ședința PSD – “Ajunge. Până aici”, în plină desfășurare / LIVE TEXT

PSD a votat retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan. Cei 5.000 de membri PSD au votat online, printr-o aplicaţie. S-au înregistrat 97,7% din voturi în favoarea retragerii sprijinului.
În condiţiile în care premierul Bolojan a anunţat că nu va demisiona, PSD spune că următorul pas va fi retragerea miniştrilor săi de guvern. Astfel, actualul Executiv îşi schimbă structura şi rămâne interimar timp de 45 de zile, interval în care este aşteptată şi o moţiune de cenzură, în Parlament.
Liderii PSD Virgil Nanu și Bogdan Toader cer respect pentru proiectele majore din Ploiești și Prahova
În cadrul reuniunii, conducerea filialei a întărit mesajul de revoltă. Președintele PSD Prahova, Virgil Nanu, a subliniat că județul nu poate fi lăsat în plan secund atunci când vine vorba de dezvoltare economică și infrastructură.
Virgil Nanu (Președinte PSD Prahova): „Am votat astăzi cu gândul la prahoveni și la nevoia de predictibilitate. Nu putem accepta ca proiectele mari să fie blocate din birouri la București, în timp ce județul nostru are nevoie de aceste conexiuni pentru a se dezvolta. Mesajul nostru este ferm: dezvoltarea nu se negociază, iar Prahova rămâne unită în fața oricărei încercări de a ne încetini drumul.”
La rândul său, Bogdan Toader, președintele PSD Ploiești, a pus accent pe impactul social al deciziilor luate la vârful Guvernului și pe necesitatea de a proteja investițiile care generează locuri de muncă.
Bogdan Toader (Președinte PSD Ploiești): „Acest vot este un semnal clar că răbdarea noastră a ajuns la final. ‘Ajunge. Până aici!’ nu este doar un slogan, ci o realitate pe care ploieștenii o simt. Nu vom asista pasivi la tăieri bugetare care lovesc direct în nivelul de trai și în proiectele importante. Ploieștiul este la aceasta oră blocat, ceea ce se traduce în anularea tuturor eforturilor noastre de până acum de a dezvolta orașul și a-l aduce la un nivel demn de statutul de municipiu european.”.
Votul de astăzi reprezintă un semnal clar de revoltă împotriva direcției economice actuale. Prin „Ajunge. Până aici!”, PSD Prahova se poziționează împotriva:
Tăierilor de fonduri destinate infrastructurii.
Stagnării proiectelor vitale pentru conectivitatea județului și a țării.
Lipsirii de viziune politică în gestionarea marilor șantiere.




DECIZIE/ PSD Prahova a votat pentru debarcarea lui Bolojan! Filiala susține ruperea de politicile de austeritate
Deși Nicușor Dan a anunțat că nu va numi un premier care să facă un guvern PSD-AUR, realitatea parlamentară l-ar putea forța. AUR și PSD ar putea aduna destule voturi să-și impună guvernul






