Recomandări video

Loading videos...

Soția a anunțat decizia! Se știe primul jucător care pleacă de la Petrolul

Soția a anunțat decizia! Se știe primul jucător care pleacă de la Petrolul

Alex Mateiu este primul jucător care va pleca de la Petrolul în această vară. Contractul mijlocașului se încheie pe 30 iunie 2026, iar acesta nu va mai fi prelungit, a anunțat soția fotbalistului, într-o postare făcută pe rețelele sociale și preluată de digisport.ro. Claudia, soția sa, a transmis că se încheie un capitol:”Unele capitole se termină fără zgomot. Doar cu mai mult timp împreună, alte planuri și sentimentul că e momentul pentru un nou început. Ploiești, ne-ai fost ‘acasă’ pentru o vreme!”, a fost mesajul postat pe Instagram, însoțit de o fotografie în care sunt cei 3 membri ai familiei.

Mateiu, 36 ani, a ajuns la Ploiești în 2024. El a bifat 19 meciuri în acest sezon al SuperLigii României, la care se adaugă o partidă din Cupa României. În tricoul celor de la Petrolul, Alexandru Mateiu a bifat în total 53 de partide și a marcat un singur gol, la care se adaugă alte două pase decisive. Anunțul făcut de nevastă este firesc în condițiile în care lotul Petrolului este îmbătrânit și cu un fond salarial superior față de poziția ocupată în clasament.

Este clar că cei din conducerea clubului vor trebui să reducă salariile mai ales că nu se înghesuie nimeni să susțină financiar gruparea ploieșteană. Însă atât Mateiu cât și ceilalți fotbaliști care vor pleca de la Ploiești trebuie să o facă cu demnitate și să mențină echipa în Superliga. Trupa antrenată de Mehmet Topal mai are șanse să scape de baraj, dar trebuie să câștige la Botoșani, iar Farul, o zi mai devreme, trebuie să se încurce la Galați. Partida din Moldova se va disputa duminică, 10 mai, la ora 16.00. Pentru acest joc este incert atacantul Chică-Roșă, din cauza unei accidentări, dar e cert că va lipsi fundașul Papp, suspendat din cauza cartonașelor. Sursa:digisport.ro

„Republica de sub șobolani”: În timp ce Primăria ocupă centrul cu drifturi și festivaluri, rozătoarele au pus stăpânire pe trotuarele Ploieștiului

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468