Recomandări video

Loading videos...

Iranul a transmis răspunsul său la propunerea americană de a pune capăt războiului, prin intermediul Pakistanului

Iranul a transmis răspunsul său la propunerea americană de a pune capăt războiului, prin intermediul Pakistanului

Iranul a transmis răspunsul său la propunerea americană de a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, a relatat duminică un post de știri de stat, preluat de Le Figaro. Răspunsul a fost transmis prin intermediul Pakistanului, potrivit sursei citate.

Ședință cu scandal la Consiliul Local: Reorganizarea Direcției Economice a încins spiritele. Gheorghe Sîrbu (PSD): Să desființăm postul de director de la Comunicare, nu de la Economic

„Republica Islamică Iran a trimis astăzi (duminică), prin intermediul mediatorului pakistanez, răspunsul său la ultimul text propus de Statele Unite”, a indicat agenția oficială de presă Irna, fără a oferi detalii.

Cum va arăta ieșirea din Ploiești spre Strejnic. Virgil Nanu (CJ Prahova): Vor fi 4 benzi, trotuare și piste pentru biciclete + pasaj rutier

Surse din ambele tabere au declarat pentru Reuters că ultimele eforturi de pace vizează un memorandum de înțelegere temporar menit să pună capăt războiului și să permită reluarea traficului în strâmtoarea Ormuz, în timp ce discuțiile privind un acord mai cuprinzător continuă, acord care ar trebui să abordeze, printre altele, disputele persistente, precum programul nuclear iranian.

Schimbare de conducere la OAR Prahova: George Marcian Nica preia mandatul. Echipa susținută de Roxana Pandele pierde alegerile

Anterior, armata iraniană a avertizat că ţările care aplică sancţiunile americane împotriva Republicii Islamice se vor confrunta cu dificultăţi în tranzitarea Strâmtorii Ormuz, o cale navigabilă strategică pentru comerţul global cu hidrocarburi.

Administraţia SUA a anunţat la 1 mai noi sancţiuni împotriva intereselor iraniene şi a avertizat navele care ar plăti Teheranul pentru a tranzita strâmtoarea.

„Am implementat un nou cadru juridic şi de securitate în Strâmtoarea Ormuz. De acum înainte, orice navă care doreşte să o tranziteze trebuie să se coordoneze cu noi”, a declarat duminică Mohammad Akraminia, un oficial al armatei, pentru agenţia oficială de ştiri IRNA.

Acest dispozitiv, „acum în vigoare”, va aduce „beneficii economice, de securitate şi politice”, a adăugat el.

„Ţările care iau partea Statelor Unite prin impunerea de sancţiuni împotriva Republicii Islamice Iran vor întâmpina cu siguranţă dificultăţi în traversarea Strâmtorii Ormuz”, a ameninţat el.

Teheranul a blocat Strâmtoarea Ormuz de la începutul războiului lansat pe 28 februarie de Statele Unite şi Israel, care a provocat mii de morţi, în principal în Iran şi Liban, şi a zdruncinat economia globală.

Traficul este îngreunat, pe de o parte, de blocada americană impusă porturilor iraniene, iar pe de altă parte, de restricţiile impuse de Teheran, care permite doar o trecere limitată prin strâmtoare.

Ebrahim Azizi, preşedintele Comitetului pentru Securitate Naţională al Parlamentului, ameninţase sâmbătă aliaţii SUA cu privire la un proiect de rezoluţie al ONU.

„Avertizăm guvernele, inclusiv microstate precum Bahrainul, că sprijinirea rezoluţiei susţinute de SUA va avea consecinţe grave. Strâmtoarea Ormuz este o arteră vitală. Nu riscaţi să o pierdeţi pentru totdeauna”, a scris el.

Statele Unite şi ţările din Golf au solicitat joi Consiliului de Securitate al ONU să ceară Iranului să înceteze „obstrucţionarea” navigaţiei prin strâmtoare.

Un proiect de rezoluţie în acest sens a fost depus de Statele Unite şi Bahrain, dar Rusia, un aliat al Teheranului, a indicat că este pregătită să îl blocheze.

Hamidreza Hajibabaei, vicepreşedinte al Parlamentului iranian, a anunţat pe 23 aprilie că Teheranul a primit primele venituri din taxele de tranzit prin Strâmtoarea Ormuz.

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468