
Baschetbaliștii Petrolului au nevoie de victorie cu Vâlcea 1924 pentru a duce seria în decisiv. Sala Olimpia găzduieşte, mâine seară, de la ora 19:00, meciul dintre CSM BBA Petrolul Ploieşti şi Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea, contând pentru turul al 2-lea al play-out-ului Ligii Naţionale de Baschet Masculin.

Echipa ploieșteană este în faza unei „semifinale” a zonei 9-12 a clasamentului şi se joacă după sistemul „cel mai bun din 3 partide”. Aşa că, după ce au pierdut primul joc, desfăşurat la Vâlcea, baschetbaliștii Petrolului au nevoie de un succes ca să arate că nu degeaba au ajuns până aici. În celălalt duel din zona 9-12, SCM Timişoara o conduce pe Steaua cu 1-0 după ce s-a impus în primul meci.
Tot mâine, dar la nivelul „U16”, va începe Turneul Final al campionatului. CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti se va lupta pentru titlul național alături de cele mai bune 7 formaţii ale generaţiei 2010, în Arena „Antonio Alexe” din Oradea, anunță csmploiesti.ro. Băieţii pregătiţi de Ionuţ Ivan, Cristi Trandafir şi Paula Nica sunt neînvinşi în acest sezon.

Lotul de jucători pe care stafful va conta la Oradea este următorul: Alec Ivan, Tudor Frăţilă, Radu Frăţilă, Vlad Gheorghe, Radu Constantinescu (toţi 2010), Lucian Grigore, Emmanuel Nnamchi, Eric Dobre, Alexandru Iambu, Vlad Ghiman, Radu Potop, Ayan Dumitru, Ianis Aron şi Luka Dode (toţi 2011).
CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti face parte din Grupa A1 a turneului şi va avea următorul program:
CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti – SCM”U” Craiova (miercuri, ora 12:00)
ABC Slam Bucureşti – CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti (joi, ora 14:00)
CSM Oradea – CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti (vineri, ora 16:00)
Sursa:csmploiesti.ro




Precedent periculos! Cenzură pe bani publici la Primăria Ploiești! Jurnaliști blocați pe pagina oficială de Facebook a instituției
7 zile de la căderea salvatorului Bolojan. 5 scenarii posibile de a forma un nou guvern. 10 variante de premieri. Un nume surpriză de pe lista scurtă a lui Nicușor Dan
Distracție vs. Infrastructură: Consilierii locali au tăiat bugetele festivalurilor „Republica de sub Castani” și „Artown” pentru a finanța investiții prioritare





