Tragedie la Survivor! Un cocnurent a suferit un accident teribil, în urma căruia medicii au fost nevoiți să îi amputeze o parte din picior. Starea lui este una gravă, însă, din fericire, stabilă. Iată mai multe detalii!
Incidentul nu vizează Survivor România, ci Survivor Grecia. Stavros Floros,unul dintre concurenți, a fost implicat într-un accident grav petrecut în Republica Dominicană, în urma căruia a suferit răni extrem de serioase, iar o parte dintr-un picior i-a fost amputată.
Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, incidentul s-ar fi produs într-un moment în care nu se desfășurau filmări.
Accident teribil la Survivor Grecia! Cum s-a petrecut totul
Presa internațională notează faptul că tânărul de 22 de ani ar fi ieșit la pescuit cu harponul, iar în acel context ar fi fost lovit de o ambarcațiune turistică. Impactul a fost puternic, iar acesta a fost rănit grav.
Echipa de producție a intervenit de urgență, iar Stavros Floros a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale imediate.
Medicii au transmis inițial că starea sa este „critică, dar stabilă”, reușind să îi salveze viața în urma intervențiilor de urgență. Totuși, evoluția ulterioară a fost mult mai gravă decât se estimase inițial.
În urma operațiilor, medicii au fost nevoiți să îi amputeze o parte din picior, iar celălalt a suferit leziuni serioase.
Ce au declarat producătorii emisiunii
După incident, producătorii emisiunii a anunțat suspendarea filmărilor și a difuzării, până la clarificarea situației și stabilizarea stării concurentului.
În paralel, autoritățile din Republica Dominicană au deschis o anchetă pentru a stabili exact circumstanțele în care s-a produs accidentul.




SCANDAL FĂRĂ PRECEDENT! Prefectul Daniel Nicodim îl trimite în instanță pe colegul său de partid, primarul Florin Dincă (Boldești Scăeni) pentru numiri ilegale „pe cumetrie”
Alexandru Săraru demontează „tunul imobiliar” inventat de Tonsciuc pentru a-și securiza scaunul de viceprimar
Virgil Nanu: Sprijin de la CJ pentru infrastructura din Gornet. Proiecte de asfaltare pentru drumurile comunale DC 44 și DC 43






