Recomandări video

Loading videos...

Misterul tragediei din Maldive se adâncește. Scafandrul-erou care a recuperat victimele rupe tăcerea despre „peștera care respiră”

Misterul tragediei din Maldive se adâncește. Scafandrul-erou care a recuperat victimele rupe tăcerea despre „peștera care respiră”

O tragedie cumplită petrecută în Maldive continuă să ridice întrebări dramatice, după ce cinci turiști italieni și-au pierdut viața într-o expediție subacvatică desfășurată într-un sistem de peșteri extrem de periculos. Acum, unul dintre scafandrii care au participat la operațiunea de recuperare a corpurilor vine cu dezvăluiri tulburătoare despre locul în care s-a produs dezastrul.

REȚEAUA FAKE NEWS LA PRIMĂRIE: Consilierul Tonsciuc, prins cu tehnici de manipulare #soroșiste!

Sami Paakkarinen, unul dintre cei trei scafandri finlandezi implicați în misiunea de salvare, a vorbit pentru presa italiană despre misterioasa „peșteră care respiră” și a respins una dintre cele mai populare teorii privind moartea celor cinci italieni.

RĂZBOI TOTAL ÎMPOTRIVA PLOIEȘTENILOR! Primarul Polițeanu face trolling pe Facebook ca să acopere tunul imobiliar de 3 lei/mp și favorizarea multinaționalelor în detrimentul comercianților locali!

Scafandrul finlandez respinge teoria curenților care i-ar fi „aspirat” în peșteră

În ultimele zile, mai mulți experți în scufundări au avansat ipoteza că grupul ar fi fost tras în interiorul peșterii de curenți extrem de puternici creați de forma particulară a intrării în cavernă.

„VREM INVESTITORI, DAR NU VREM SĂ FIM SCLAVI!” Viceprimarul Săraru l-a pus la punct pe primarul Polițeanu în ședința-fulger: Întrebările legitime care au lăsat executivul fără replică

Însă Sami Paakkarinen, un scafandru cu experiență impresionantă, capabil să coboare la adâncimi de peste 140 de metri, spune că scenariul este puțin probabil.

Este o peșteră uriașă, dar nu este posibil să fi fost absorbiți în interior”, a declarat el pentru publicația italiană Corriere della Sera, citată de

Potrivit specialistului, curenții există într-adevăr în zonă, însă aceștia sunt previzibili și nu suficient de puternici pentru a provoca un asemenea accident.

Apa se mișcă într-o direcție timp de 12 ore, apoi în direcția opusă alte 12 ore. Sunt curenți constanți”, a explicat el.

„Peștera respiră”, dar curentul nu era suficient de puternic

Descrierea făcută de salvatorul finlandez a alimentat și mai mult misterul din jurul peșterii Dhekunu Kandu, locul în care au fost găsite victimele.

Este adevărat că există un curent care intră și iese din peșteră. Peștera, ca să spun așa, respiră. Dar nu este un curent foarte puternic. Nu putea să tragă pe nimeni înăuntru”, a spus Paakkarinen.

Experții cred că structura subacvatică extrem de complexă a peșterii ar fi putut crea confuzie totală pentru scafandri, mai ales la aproape 60 de metri adâncime.

Teoria „zidului de nisip”, noua pistă în ancheta tragediei

În lipsa unor răspunsuri clare, specialiștii iau acum în calcul o altă ipoteză, considerată mult mai plauzibilă: iluzia creată de un banc de nisip în interiorul peșterii.

Potrivit experților de la DAN Europe, grupul de italieni ar fi intrat într-o a doua cameră a peșterii fără să realizeze că ieșirea reală rămânea ascunsă în spatele unei formațiuni de nisip.

În momentul în care au încercat să se întoarcă, bancul de nisip ar fi arătat ca un zid compact, blocându-le orientarea.

Mai grav, în partea laterală exista un coridor îngust care ducea direct într-un capăt înfundat.

Acolo au fost descoperite corpurile a patru dintre victime.

Nu exista nicio ieșire de acolo”, a explicat Laura Marroni, CEO al DAN Europe.

Aerul limitat ar fi transformat totul într-un coșmar

Experții susțin că turiștii foloseau butelii standard de aer și nu amestecuri speciale de gaze necesare pentru scufundări extreme.

La aproape 60 de metri adâncime, timpul disponibil pentru explorare era extrem de redus.

Vorbeam despre 10 minute sau poate chiar mai puțin”, a explicat Laura Marroni.

Ea spune că panica s-ar fi instalat rapid după ce scafandrii și-au dat seama că au ales traseul greșit.

Să realizezi că mergi în direcția greșită și că ai foarte puțin aer rămas este terifiant. În acel moment începi să respiri mai repede, iar rezerva de aer scade dramatic”, a mai spus specialistul.

Cine sunt victimele tragediei din Maldive

Printre victime se află Monica Montefalcone, fiica ei Giorgia Sommacal, cercetătorii Federico Gualtieri și Muriel Oddenino, precum și ghidul lor, Gianluca Benedetti.

Corpul lui Benedetti a fost găsit primul, aproape de intrarea în peșteră, în timp ce ceilalți patru au fost descoperiți ulterior într-o cavitate fără ieșire.

În total, șase persoane au murit în urma tragediei, inclusiv un membru al echipei de salvare din Maldive implicat în operațiunile de recuperare.

Camerele GoPro ar putea dezvălui ultimele momente ale victimelor

Anchetatorii speră acum că imaginile recuperate de pe camerele GoPro găsite asupra scafandrilor vor ajuta la reconstituirea ultimelor clipe înainte de tragedie.

În paralel, autoritățile din Maldive încearcă să afle cum li s-a permis turiștilor să coboare la aproape 60 de metri adâncime, în condițiile în care limita legală pentru scufundările turistice este de aproximativ 30 de metri.

Primele autopsii au început deja, iar ancheta este în plină desfășurare.

Mesajul scris cu cretă care a emoționat întreaga echipă de salvare

După ce au descoperit corpurile celor patru turiști blocați în peșteră, scafandrii finlandezi au revenit la suprafață cu un mesaj simplu, scris cu cretă, care avea să marcheze întreaga operațiune:

I-am găsit pe toți patru.

Patru cuvinte care au pus capăt uneia dintre cele mai dramatice misiuni de recuperare desfășurate vreodată în apele din Maldive.

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468