
Ramona Olaru, una dintre cele mai cunoscute asistente de televiziune, a apelat la ajutorul medicilor pentru o intervenție la nivelul nasului. Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, emisiune difuzată la Antena 1, a povestit ce a presupus intervenția chirurgicală și care este starea sa de sănătate.
Vedeta își ține fanii la curent cu schimbările din viața sa, iar recent a anunțat că se pregătește pentru o intervenție chirurgicală, fără a oferi prea multe detalii.
„Mai am puțin de așteptat. Mi-a luat tensiunea și mi-a zis: «Nici nu ziceți că intrați în operație, n-aveți niciun stres, doamnă». Zic: «Bineînțeles că nu, dacă sunt aici unde trebuie»”, a povestit vedeta printr-un InstaStory.
Pe patul de spital, în timp ce aștepta să intre în sala de operații, vedeta nu și-a pierdut umorul și și-a ținut fanii la curent cu evoluția stării sale.
„Mai aștept 30 de minute și mă duc să dorm bine. Nu m-au lăsat să îmi iau pijamalele mele sexy în sala de operații, dar o iau când mă întorc”, a mai dezvăluit Ramona Olaru în mediul online.
După operație, Ramona a revenit cu noi informații și a mărturisit că a suferit o intervenție pentru corectarea deviației de sept și îndepărtarea cornetelor nazale.
„Pentru cine mă întreabă, am scos cornetele și deviația de sept. A fost o noapte așa și așa, pentru că nu poți să dormi cu gura deschisă. Dormi pe reprize, dar nu e chiar așa greu. Totul va fi bine. Eu, oricum, sunt mai puternică în viață, în general. Într-adevăr, a fost o noapte mai grea”, a declarat Ramona Olaru, pe Instagram.
Mai multe pentru tine
Operația la care a fost supusă vedeta a avut succes, iar astăzi se pregătește să plece acasă. De asemenea, medicul care a operat-o a transmis că totul a decurs bine și că nu există complicații.
„Deci, eu am venit ieri și acum plec frumos acasă. Eu am zis că sunt viking”, a adăugat asistenta.
„Nu sângerezi, nu ai nasul vânăă extraordinar de bine”, a mărturisit medicul care a operat-o.




Sebastian Ghiță detonează bomba! Dezvăluiri incendiare în plin scandal al dronei de la Galați: România a avut un sistem antidronă german GRATUIT, dar Ministerul Apărării l-a trimis înapoi! Cine sunt „băieții deștepți” care fac afaceri pe spatele siguranței noastre?
„A fost nevoie să moară oameni”/ USR și Bolojan profită de tragedia din Galați ca să facă reclamă programului de înarmare SAFE
Situația mandatului consilierului Cristian Neagu (REPER), în atenția autorităților locale. ADOR așteaptă clarificări oficiale de la Prefectură și Primărie






