Recomandări video

Loading videos...

Conflictul intern de care Putin se teme cel mai mult: De ce a ajuns regimul de la Kremlin atât de îngrijorat de situația din Cecenia

Conflictul intern de care Putin se teme cel mai mult: De ce a ajuns regimul de la Kremlin atât de îngrijorat de situația din Cecenia

Președintele rus Vladimir Putin s-a confruntat cu mai multe probleme mari în ultima perioadă, de la războiul din Ucraina, unde forțele Kievului au reușit să preia inițiativa și să bombardeze tot mai multe ținte din Rusia, și până la criza economică și relația complicată cu principalul său aliat, China. Dar, mai există o problemă care, deși nu este la fel de vizibilă, ar putea destabiliza grav societatea rusă într-un moment delicat pentru liderul de la Kremlin: o posibilă criză a succesiunii în Cecenia, o regiune mică din Caucazul de Nord care le-a provocat multe bătăi de cap oficialilor de la Moscova, se arată într-o analiză Foreign Policy.

Consilierul local Gheorghe Sârbu (PSD): Alocați 200 de mii de lei pentru activități sportive, dar aruncați în stradă o familie pentru 3.500 de lei?

Liderul autoritar al Ceceniei, Ramzan Kadîrov (49 de ani), suferă de o boală gravă, cel mai probabil terminală, care l-ar putea răpune în orice moment.

Administrația Polițeanu în stare confuză: Copy-paste cu ochii închiși. Cum au fost amestecați câinii cu prețul la termie și gimnastica cu kick-boxingul

Succesorul preferat al lui Kadîrov este fiul său de 18 ani, Adam, care, însă, este prea tânăr să preia conducerea republicii. Putin ar putea încerca să mențină oficial familia Kadîrov la putere prin intermediul unui aliat de încredere, care să îl îndrume pe Adam până când acesta va căpăta mai multă experiență.

Ilie Bolojan vrea prelungirea crizei sau se teme de ce se va descoperi legat de plăți și ilegalități? „Eugen Tomac nu este o soluție pentru România”

Totuși, o astfel de soluție ar putea fi mai greu de implementat decât pare. Stilul autoritar de conducere al lui Kadîrov, care i-a atras porecla de „Kim Jong Il al Caucazului”, a produs multe tensiuni în rândul populației cecene.

Mai mulți rivali ai lui Kadîrov au ajuns să trăiască în exil și așteaptă momentul potrivit pentru a se răzbuna pe cei care i-au alungat din regiune.

În ultimii patru ani, a intervenit un factor major care complică și mai mult situația: războiul din Ucraina, acolo unde diverse grupuri de luptători ceceni luptă în tabere opuse ale conflictului.

Ucrainenii, care au recunoscut oficial independența Ceceniei în 2022, au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a susține forțele care i se opun lui Kadîrov, știind că un nou război în regiune ar epuiza și mai mult resursele armatei ruse, într-o perioadă în care Putin se confruntă cu o nouă fază periculoasă a luptei sale contra Kievului.

Putin, despre separatiștii ceceni, la finalul anilor ’90: „Dacă îi prindem pe veceu, îi lichidăm în toaletă”

Ucrainenii au ținut minte ceva ce mulți din Occident au uitat: ascensiunea lui Putin la conducerea Rusiei, la finalul anilor ‘90, a fost alimentată de reputația sa de lider nemilos în lupta contra rebelilor ceceni.

Fostul agent KGB a câștigat susținerea votanților ruși promițând că îi va vâna fără milă pe separatiștii ceceni. „Îi vom urmări pe teroriști peste tot. Mă scuzați, dar dacă îi prindem pe veceu, îi lichidăm în toaletă”, a spus Putin la acea vreme.

În realitate, pe lângă această abordare intransigentă, Putin a folosit și o strategie mai pragmatică, prin care l-a atras de partea sa pe unul dintre liderii mișcării de rezistență, Ahmat Kadîrov, tatăl actualului conducător cecen.

Ahmat a luptat inițial de partea rebelilor în perioada 1991-94, atunci când naționaliștii ceceni au profitat de slăbiciunea guvernului central condus de președintele Boris Elțîn.

Insurgenții ceceni au făcut față atacurilor armatei ruse într-un conflict sângeros și și-au declarat independența. În 1999, a izbucnit Al Doilea Război Cecen.

Putin, care era prim-ministru la acea vreme, a adoptat o strategie foarte dură contra rebelilor pe câmpul de luptă. În același timp, Putin a început să negocieze cu Ahmat Kadîrov, care li se opunea jihadiștilor radicali ce au ajuns să domine mișcarea de independență.

Înțelegerea la care au ajuns prevedea ca Ahmat și clanurile aliate cu acesta să întoarcă armele împotriva insurgenților și să recunoască suveranitatea Kremlinului asupra Ceceniei.

În schimb, Putin avea să îi permită liderului cecen să conducă regiunea cum dorește el – un grad de autonomie pe care nicio altă provincie rusească nu o mai avea.

Armata lui Kadîrov ar putea juca un rol crucial în viitoarea perioadă de tranziție în Cecenia

Când Ahmat a murit în urma unui atac cu bombă în timpul paradei de Ziua Victoriei organizate la Groznîi în 2004, puterea a trecut în mâinile fiului său, Ramzan, care a rămas de atunci la conducerea republicii.

Ramzan Kadîrov a reușit să își extindă controlul asupra regiunii prin brutalitate, fiind acuzat de tortură, crime, răpiri și acte de răzbunare comise împotriva criticilor și a familiilor adversarilor săi.

În ciuda regimului islamic ultraconservator implementat de Kadîrov prin aplicarea inclusiv a unor legi și obiceiuri care sunt interzise în restul Rusiei, precum promovarea poligamiei, guvernul lui Putin subvenționează anual Cecenia cu 3,8 miliarde de dolari, reprezentând în jur de 92% din bugetul total al republicii.

Kadîrov folosește aceste fonduri ca să ducă o viață de lux, dar și ca să mențină o armată de de luptători care îi sunt loiali doar lui. Ei ar putea juca un rol crucial în orice viitoare perioadă de tranziție post-Kadîrov.

Mulți dintre luptătorii ceceni ai lui Kadîrov au fost trimiși pentru a susține efortul de război al Rusiei în Ucraina, cu toate că aceștia s-au remarcat mai degrabă prin multele videoclipuri pe care le-au postat pe rețelele sociale decât prin operațiunile desfășurate pe câmpul de luptă.

Statistici recente arată că, dintre toate provinciile rusești, Cecenia a suferit, în medie, cele mai mici pierderi în războiul din Ucraina, ceea ce scoate în evidență tratamentul preferențial de care Kadîrov se bucură în relația sa cu Putin.

Putin nu ezită deloc să critice sau să înlocuiască din funcție alți lideri regionali ai Federației Ruse, însă pe Kadîrov îl abordează cu mult mai multă atenție.

Moscova pregătește un plan de urgență în cazul izbucnirii unei crize de succesiune în Cecenia

În ciuda poziției privilegiate, Kadîrov se teme de ce va urma. Graba cu care și-a numit mai mulți copii în funcții importante de conducere, în ciuda lipsei lor de experiență, arată că liderul cecen face toate eforturile să asigure continuitatea regimului său și să își protejeze familia, inclusiv prin organizarea de căsătorii între copiii săi și reprezentanții altor clanuri importane.

Mai mult, în ultimii ani, Kadîrov a dezvoltat relații apropiate cu mai mulți lideri din lumea islamică. Unul dintre cei mai de seamă aliați ai săi este chiar președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohamed Bin Zayed Al Nahyan.

Kadîrov a transferat sume mari de bani în Emirate și i-a încurajat pe membrii clanului său să investească masiv în piața imobiliară din această țară.

Unul dintre nepoții lui a aplicat deja pentru a obține cetățenia EAU și alții îi vor urma exemplul. Dacă Kremlinul l-ar da jos la putere pe Kadîrov, el are deja un loc sigur unde se poate refugia. Dacă el va muri înainte să poată avea loc succesiunea, familia lui știe unde să meargă.

Este greu de imaginat că vreun oficial de la Kremlin ar trăi sub impresia că o tranziție post-Kadîrov ar putea fi gestionată cu ușurință. Însuși Ramzan Kadîrov a avut nevoie de cel puțin cinci ani ca să se impună în fața inamicilor săi din Cecenia, cu toate că tatăl lui a condus ani de zile republica înaintea sa.

În 2008, la patru ani după ce Ramzan Kadîrov a preluat puterea în Cecenia, trupele sale s-au luptat cu soldații loiali comandantului cecen Sulim Iamadaev, unul dintre cei mai mari inamici ai lui Kadîrov. Un an mai târziu, Iamadaev a fost împușcat mortal într-o parcare din Dubai.

Regimul de la Kremlin știe foarte bine această istorie. Experții lor în Caucaz lucrează, cu siguranță, la un plan de urgență în cazul izbucnirii unei crize de succesiune în Cecenia.

Pentru moment, un lucru este sigur: riscul apariției unor vremuri tulburi în Rusia lui Putin crește de la o zi la alta.

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468