
România vrea să găzduiască o nouă finală după cea din 2012 disputată la București între Atletico Madrid și Athletic Bilbao. Federația Română de Fotbal anunță finalizarea și transmiterea oficială a dosarului de candidatură pentru găzduirea finalei UEFA Europa League din anul 2028 sau 2029 pe Arena Națională din București. Proiectul, care beneficiază de susținerea activă a Guvernului României și a Primăriei Municipiului București, reprezintă un demers strategic pentru consolidarea imaginii țării noastre ca destinație de top pentru evenimente sportive de anvergură, se arată pe frf.ro.

Urmează acum o etapă de analiză riguroasă din partea forului continental. UEFA a transmis că va evalua candidaturile depuse de toate țările interesate, urmând ca, în luna septembrie, să facă publică decizia privind orașele gazdă desemnate pentru finalele UEFA Europa League din 2028 și 2029. Orașul gazdă al finalei UEFA Europa League în 2027 este deja stabilit, ultimul act al competiției urmând să se desfășoare la Frankfurt. Sursa:frf.ro
Europarlamentarul Adrian Axinia (AUR): „Au început să-l lase nervii pe Nicușor Dan”











