Premierul desemnat Adrian Veștea a declarat, în direct la Digi24, că a absolvit o facultate din Brașov, și-a susținut licența la o instituție de învățământ superior din București, are un masterat și este expert contabil. Acesta a precizat că lucrează de la vârsta de 18 ani și a efectuat stagiu militar timp de un an.
„Am absolvit o facultate din Braşov, mi-am dat licenţa la Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti. Mai mult decât atât, am şi un masterat, sunt expert contabil, fac parte din corpul experţilor contabil, am profesat în mediul privat înainte de a fi primarul oraşului Râşnov, deci consider că tot ceea ce am parcurs sunt nişte etape normale”, a declarat el.
„Mai mult decât atât, vreau să vă mai dau o informaţie, sunt unul dintre românii care munceşte de la 18 ani, am 52, deci am pe cartea de muncă o perioadă destul de însemnată şi mai mult decât atât, fac parte din categoria celor de vârsta mea care au făcut stagiu militar un an de zile”, a precizat Veştea.
El a subliniat că, dacă pe diploma sa de licenţă scrie Academia de Ştiinţe Economice, înseamnă că este o diplomă recunoscută de Ministerul Educaţiei şi de toate instituţiile din statul român.




Străpungerea Gara de Vest-Gara de Sud: Consilierul local Mihai Apostolache (România în Acțiune): De ce să distrugem resurse publice funcționale?
Centura Comarnic, aproape de inaugurare. Când ar putea fi deschis drumul care promite să decongestioneze DN1
Virgil Nanu intră tare în responsabilii lucrărilor de infrastructură din Câmpina: Dacă nu terminați drumul Câmpiniței integral, nu o să mai primiți niciun ban!