
Ajuns în Sibiu pentru un proiect realizat împreună cu părintele Constantin Necula, Cătălin Măruță a căutat un loc unde să ia micul dejun înainte de a-și continua programul.
Fără să știe prea multe despre local, vedeta a ales să intre într-un spațiu cu specific tradițional, administrat de o familie care promovează gastronomia săsească. Ceea ce părea o simplă masă s-a transformat rapid într-o experiență pe care prezentatorul nu o va uita prea curând.
Proprietarii au făcut o excepție pentru prezentator
Deși preparatul pe care și-l dorea nu se regăsea în meniu, gazdele au decis să îi facă pe plac și să îi pregătească ceea ce își dorea.
Gestul i-a amintit lui Cătălin Măruță de experiențele trăite în cadrul emisiunii „Asia Express”, motiv pentru care nu și-a ascuns entuziasmul.
„Mă simt ca în Asia Express! Adică am intrat în casa oamenilor, ne-au pus și la masă cu tot ce trebuie. Oamenii nici nu fac omletă aici și au zis: «Vă dăm!». Nu știu dacă avem fețele astea care cer de mâncare, dar important e că nu murim de foame. Mâncarea e săsească, super tare! Ce oameni mișto!”, a povestit prezentatorul, potrivit
Povestea familiei, impresionantă
Localul este administrat de o femeie în vârstă de 72 de ani, împreună cu fiul și nora sa. Cei trei au construit afacerea din dorința de a păstra vii rețetele și tradițiile gastronomiei săsești.
În loc să transforme afacerea într-un restaurant obișnuit, familia a ales să ofere vizitatorilor o experiență autentică, bazată pe produse locale și preparate realizate după rețete moștenite din generație în generație.
Pe parcursul vizitei, Cătălin Măruță a descoperit mai multe preparate tradiționale și a schimbat impresii cu gazdele despre obiceiurile culinare din diferite regiuni ale țării.
Lecția de viață primită la o masă simplă
Dincolo de preparatele servite, cea mai puternică impresie a fost lăsată de povestea familiei și de principiile după care aceasta se ghidează.
Femeia care conduce afacerea a povestit că dorința de a primi cu brațele deschise orice om care le trece pragul vine dintr-o lecție transmisă de mama sa.
„Mama mea a fost în Rusia cinci ani. Noi eram copii, iar mama, după ce s-a întors, ne zicea întotdeauna: «Niciodată să nu stea poarta încuiată. Poate va trece cineva căruia îi este foame». Și așa a rămas la noi”, a mărturisit aceasta.
Mai multe pentru tine
Impresionat de întâlnire, Cătălin Măruță a transmis ulterior un mesaj emoționant despre generozitate și despre oamenii care aleg să ofere fără să aștepte ceva în schimb.
„Uneori, lecțiile cele mai importante le primești la o masă simplă, de la oameni pe care îi întâlnești întâmplător. Au pornit o afacere fără garanții, fără certitudini, dar au pus în ea tot ce aveau mai valoros: munca lor, rețetele lor și credința”, a mai spus acesta.




Cel mai violent atac la adresa lui Ilie Bolojan vine chiar din PNL, în timpul congresului: „Un farseur nepriceput, agresiv și încăpățânat. Omoară partidul”. Ceai, cremă de gălbenele și trimiteri la LGBT
DNA aruncă în aer „axa” Ciucu – Bolojan. Conexiuni între proiectele imobiliare din Sectorul 6 și „Omul lui Bolojan” din Oradea
Ce să facă și Polițeanu? Ce au făcut toți, în ultimii 35 ani: dă vina pe alții în timp ce leafa merge






