
Familia cu cinci copii mici care locuia într-o casă sărăcăcioasă a Primăriei Ploiești, pe strada Bobâlna, a fost dată afară astăzi. Imobilul are risc seismic, familia avea unele datorii mici pe care spune că le-a achitat. Însă întrebarea care trebuie pusă administrației Polițeanu este dacă Primăria Ploiești a făcut ceva pentru ca oamenii să nu ajungă în această situație. Să fie scoși cu tot cu copii în stradă și rispiți care încotro.
I-a îndrumat cineva? Le-a spus cineva ce să facă?
Nu, din moment ce, odată ajunsă, în urmă cu două săptămâni, la Primărie cu copiii, după primirea ordinului de evacuare, familia a fost plimbată, de la un ghișeu la altul și abia după intervenția phonline.ro, cineva a venit să-i asculte pe oameni și să-i îndrume.
Guvernul Veștea va fi votat AZI: audieri accelerate și vot de învestire programat la 21:30
De doi ani, în Primăria Ploiești s-au construit ziduri, iar persoanele cele mai vulnerabile nu au nicio șansă să mai pătrundă. Prioritare sunt drifturile și distracția pe Bulevard, războiul cu consiliul local și cu presa care semnalează derapajele administrației locale.
Video PHonline.ro




Provița de Jos: Primarul Ionuț Bocioacă îi mulțumește președintelui CJ Prahova, Virgiliu Nanu, pentru asfaltarea drumurilor din comună
VIDEO: Familia cu cinci copii, aruncată în stradă. Persoanele vulnerabile din Ploiești tratate cu dezinteres de administrația Polițeanu






